Propunere IEȘEANUL: Dan Damaschin, cetățean de onoare!

Când Nadia Comăneci a luat primul „zece” curat din istoria gimnasticii mondiale, când Halep a devenit prima româncă aflată pe primul loc în clasamentul WTA sau când am auzit că olimpicii noștri s-au întors acasă cu un teanc de medalii de la Balcaniada de matematică, ne-am umflat în pene de parcă am fi fost noi înșine acolo. Ne place să ne mândrim cu rezultatele „alor noștri”, simțind cumva că simpla noastră prezență pe margine, faptul că le-am ținut pumnii sau că ne-am gândit la ei a contribuit într-un fel la succesul lor. Cam același lucru îl simțim și noi acum, când am văzut un ieșean de-al nostru, de care am scris fugitiv la un moment dat, promovat la una dintre cele mai urmărite emisiuni ale unei televiziuni centrale. Nu știm dacă realizatoarea emisiunii ne-a citit articolul. De fapt, nici nu contează, pentru că la urma urmei, meritul aparține exclusiv omului despre care vom vorbi și noi mai departe. Dacă n-ar fi fost cine e și dacă nu ar fi făcut ce a făcut, degeaba am fi scris noi de el că e băiat fain.

Simplu după vorbă, după port
Dacă-l vezi pe stradă, îmbrăcat „casual”, nu-ți sare în ochi. Te poți gândi că e vreun rocker, îmbrăcat în blugi, cu barbă și plete sau vreun lipovean ieșit la plimbare. Te poți gândi că lucrează în construcții, uitându-te la spatele lat și la palmele cât niște lopeți. Uitându-te că are oleacă de burtă poți crede că e un cetățean care tocmai și-a luat masa la vreun fastfood. Sau poți pur și simplu să nu-l bagi în seamă. Altfel, e unul dintre puținii cărora le-am da titlul de cetățean de onoare al Iașului fără emoții.

Vindecător de suflete
Dan Damaschin și-a dorit să ajungă medic, probabil încă de când se juca pe ulițele satului Moșna, de unde provine. După liceul sanitar însă au urmat câteva vizite la mănăstiri, în timpul cărora a avut ocazia să discute și cu părintele Cleopa, iar viața i-a luat altă direcție. Nu mult diferită, în fond. În loc să devină vindecător de trupuri, a devenit vindecător de suflete. La 30 de ani, când majoritatea tinerilor încă mai „copilăresc” prin cluburi, Damaschin și-a descoperit însă adevărata vocație. Nu cea de a fi simplu preot, care umblă cu busuiocul prin case, botează, cunună și îngroapă, ci aceea de a urma cu adevărat doctrina creștină, care îți cere să te jertfești pentru aproapele tău. Așa că a ajuns preot misionar la maternitatea Cuza Vodă, făcându-și un scop din a convinge femeile că merită să ducă sarcina până la capăt, căci prin slujitorii lui, Dumnezeu poate face și minuni. Dacă mulți predicatori condamnă avortul și atât, Damaschin a venit și cu soluția, dându-se peste cap să salveze vieți și să le pună pe un făgaș normal.

Lista gesturilor mari
A început prin a construi case pentru familii sărace. Banii necesari i-a strâns de la enoriași, mulți dintre ei doar cu puțin mai bogați decât beneficiarii ajutorului. Cu greu s-au strâns 60.000 de euro, bani suficienți pentru două garsoniere. Damaschin a construit de banii ăștia zece case, nu una. Două camere, un hol, o bucătărioară. Nu mare lucru, dar mult peste cocioabele în care locuiau oamenii până atunci. Ca să se încadreze în banii disponibili, preotul a apelat la voluntari. Ba a pus și el umărul, la propriu. Pe urmă, roata a început să se învârtească. Trei case la Vișani pentru tineri ieșiți din centrele de plasament. O casă la Medeleni, pentru o mamă cu cinci copii și cu soțul în pușcărie. Scutece, lapte praf, medicamente și articole de igienă pentru mamele sărace din maternitate. Sute de ghiozdane cu rechizite, haine și încălțăminte pentru copii săraci. Zeci de burse de studiu pentru elevi sau chiar studenți fără mijloace materiale. Vacanță la mare pentru 120 de copii care nu văzuseră mai mult decât gârla din satul lor. Asta, deși preotul însuși urăște marea. Un complex de 24 de garsoniere la Valea Lupului, pentru femei victime ale violenței domestice. Dintre ele, 16 vor fi date în folosință luna viitoare. Meditații gratuite și mâncare caldă pentru elevi buni, dar săraci. Consultații gratuite în sate pierdute prin coclaurile județului, pe unde nu intră nici popa la înmormântare, darămite doctorul.

Cu doar un euro
Până acum, asociația „Glasul Vieții”, pe care o conduce preotul Damaschin a intervenit în vreo 20 de sate din județul Iași. E mult pentru un om, dar extrem de puțin pentru câte nevoi sunt. După 12 ani de muncă neîntreruptă, preotul a reușit să intervină în doar 5% dintre satele județului. I-ar mai trebui vreo trei vieți ca să poată spune că a ajuns oriunde a fost chemat. Sau ar mai trebui vreo câțiva preoți ca el, care să aibă puterea de convingere și dăruirea lui Damaschin. În fond, ieșenii au inima largă, din câte a putut preotul să observe și sunt bucuroși să ajute atunci când sunt siguri că ajutorul merge acolo unde este nevoie de el. Cu un singur euro donat de fiecare ieșean, s-ar putea construi într-un an peste 130 de case. Dacă Damaschin e cel care toarnă betonul fundației.

Descarcă aplicația noastră

acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]
acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Aplicație dezvoltată de firma Bull-Software

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții (CIF: 31539898)
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu