Ca să-mi demonstrez că mie mintea mi se mișcă și miliardele de neuroni mielinizați mi-s încă sub meninge, m-apuc și calculez:
44 (juma’ de 88 – cifră frumoasă, nu?)=2019-1975
236 (suma pachetului perfect al Grăuntelui de Muștar) > 75 (pantofii×2×piele)+ 60 (trening)+ 52( ie) + 39,90 (ghiozdan) + 15 (maieu, șosete, chiloți)+23 (set igienă)+5 (detergent) . Nu iese, așa-i? Știu că afirmația este neadevărată, dar în comerț și matematică totul este posibil.
4000=3000+1000=1934(copiii îmbrăcați până astăzi) + X (copiii desculți ce ne așteaptă cu ghiozdanul cu de toate)
Întrebare : câți copii mai au nevoie de donator pentru a avea haine, încălțări și ghiozdane la început de an școlar?
Vă dau și variante ajutătoare. Dacă ministerul responsabil cu luminarea minților se mai bâlbâie cu data debutului și cu programele, iar ministru de săptămâna aceasta joacă la cazinou emoția copiilor, putem avea urmatoarele posibilități:
9 septembrie = mai puțini copii;
16 septembrie= ceva mai mulți copii.
Desigur, în codițiile în care oamenii minunați, ce ne sunt aproape cu inima plină de iubire bat bâlbele și indiferența mai marilor noștri, apare realizabilă și a treia variantă: astăzi, 10 august, ora 24, toți copiii au primit ajutor de la un donator. Ce frumos ar mai fi?! Ce dar minunat la o așa zi!
Mulțumesc oameni buni! Vă imbrațisez cu toată dragostea in Domnul Hristos!
Lista 1 – copii cu pachet plătit de donator
https://docs.google.com/…/1nAqdDnG6ivJKKjt79F0Cd4S-2l…/edit…
Lista 2 – copii cu pachet achizitionat de donator
https://docs.google.com/…/1IbkEHJLw5p6TatqGK0yszdeG42…/edit…