Ultimele comunicate oficiale, deloc liniștitoare și puțin cam nedrepte pentru creștinii ce se pregăteau de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, ne demonstrează că cei ce iau decizii în numele unui popor au uitat de omenie și putem spune, chiar de Dumnezeu.
În tot acest timp, dumneavoastră donatorii și voluntarii noștri dragi, zi de zi, arătați lumii că și cea mai temută boală, lipsa de omenie, aducătoare de lacrimi și tristețe pentru atâția copii, poate fi înfrântă.
Iar pentru că noi am crezut și credem în omenia dumneavoastră, am ajuns astăzi ca din cei 7149 de copii, să mai rămânem cu plata datoriilor doar pentru 1147 de copii.
Cu alte cuvinte, suntem încrezători că omenia dumneavoastră, ne va ajuta să rămânem și noi la rândul nostru, oameni, față de oamenii din fabrici care ne-au oferit sprijinul la vreme de nevoie.
Mergem mai departe?
1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.
2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 250 de lei (că așa e tradiția), 50 și ceva de Euro sau Lire, Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „PENTRU UN ZÂMBET SAU O ÎMBRĂȚIȘARE”.
3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, croim de toate – hăinuțe (încălțări, ciorăpei, pantaloni, bluziță, vestă, lenjerie), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pasta de dinți, detergent) și adăugăm trăistuță cu merinde.
4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi. Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?
AICI AVEȚI LISTA!!!!!
Cum puteți dona?
1.Asociația ,,Glasul Vieții”
Cont: Banca Transilvania
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (Lire)
Cod Swift BTRLRO 22
2. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
3. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com
4. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
5. Pentru Western Union, RIA, avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
6. Din păcate la acest moment, nu putem primi donații prin MoneyGram și Revolut!