DARIUS, șansa la o nouă viață!
La cei 12 ani ai săi, Darius și-ar dori să meargă cu colinda din casă în casă, pentru a vesti Nașterea Domnului.
Iar dacă ar putea merge, ar merge la derdeluș împreună cu toți prietenii săi dragi. Câte năzdrăvănii ar mai putea face dacă nu ar fi greu încercat de suferința care i-a răpit copilăria.
Pe neașteptate și prea devreme însă, Darius a fost lovit de o boală necruțătoare, care i-a pus stăpânire pe trup și minte. Afecțiunea degenerativă a evoluat pe nesimțite, în numai un an și jumătate Darius ajungând complet dependent de un însoțitor, fără de care nu se poate îngriji, deplasa sau hrăni.
Părinții au încercat din răsputeri să descopere o cauză și un leac. O speranță vine din Turcia, unde Darius urmează să efectueze un transplant de celule stem.
Costurile unui astfel de tratament ajung undeva la 18000 euro, la care se mai adaugă costurile de spitalizare, transport și cazare atât pentru Darius cât și pentru mamă.
Deși suntem copleșiți de nevoile și lipsurile celor 7500 de copii, pe care dorim din toate inima să – i fericit de Nașterea Domnului, nu putem rămâne indiferenți la atâta durere din sufletul unei mame și la visele pierdute ale unui copil.
Fiecare dintre noi îi poate oferi lui Darius șansa la o nouă viață.
Împreună pentru Darius!
Domnul Iisus Hristos să vă dăruiască multă sănătate!
Toți cei care vor să ajute, o pot face prin una din următoarele modalități, cu mențiunea „pentru Darius”.
Cont bancar: Asociația Glasul Vieții
Cont: Banca Transilvania
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro)
Cod Swift BTRLRO 22
Prin Paypal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com
Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.