Criză?
Și ce criza pentru unii!
Citeam aseară că sărăcuții de la Amazon, Google, Tesla și alți câțiva ca ei, suferă cumplit de când cu pandemia asta.
Cei de la Forbes anunță că se îmbogățesc, fiecare, zilnic, doar cu câteva miliarde de dolari.
Sărăcuții de ei!
Vă întrebați de unde, zilnic, atâta bănet?
Ia ghiciți!
Ceea ce spunea Sf. Ioan Gura de Aur, cu vreo șaptesprezece secole în urmă că, „cu cât bogații se îmbogățesc, cu atât săracii flămânzesc”, ne va putea confirma orice contemporan de-al nostru, care a citit măcar două pagini de economie.
… Aveți idee cât de foame i-o fi fost Anastasiei noastre și ce durere în inima mămicii ei, așa încât să iasă din casă la 15 grade cu minus (cică vreo 30 resimțite pe dealurile ei) și să vină până la Iași, zeci de kilometri, pentru lapte, scutecele și ceva mâncare pentru frățiorii de acasă?
Pentru a mai potoli foamea câtorva zeci de micuți, ne-am pornit astăzi să mai cumpărăm câteva căprițe. Știți, dumneavoastră,… doi iezi, dacă – s de rasă – 1-2 litri de lapte la mulsoare, fată devreme, mănâncă puțin,… Și altfel trece copilăria.
Voi?
Cei cu milioanele și miliardele în conturi și pe la burse?
Luați-vă repede cât mai multe iahturi, insule, plaje călduroase și bineînțeles, desfătați-vă! Dar nu uitați, dragilor, să vă cumpărați și doi metri de pământ, că doar de el aveți nevoie cu adevărat, altceva nimic.
Cât despre Anastasia, cei peste 8500 de copii ai noștri și, probabil, câteva sute de milioane ca ei în lumea întreagă, vor crește sărăcuții fiecare cu „căprița” lui.
Doar că nu am nici un motiv să cred că Dincolo Domnul Hristos le va îngădui să li se picure nemilostivilor bogați dintotdeauna câte un strop de lapte sau măcar un zâmbet, așa cum numai acești îngerași știu să-l ofere.
Domnul Iisus Hristos să-i ocrotească pe toți copiii flămânzi de pretutindeni, să-i lumineze și să deschidă inimile bogaților nemilostivi și să ne hrănească veșnic cu Harul Său!