Mama Ana și cei șase copii își încălzesc mâinile la gura sobei vechi

Și mâine-poimâine e Crăciunul..

Mese îmbelșugate, liste lungi de cumpărături, cadouri, locuri exotice, cel mai frumos brad, petreceri cu prietenii, reuniuni de familii ș.a.m.d. Așa ar suna pentru unii descrierea perfecta a unei vacanțe de Nașterea Domnului.
Nu și pentru Ana, mama de șase copii. Pe Ana o cunoaștem de mult timp, dar om mai blând și bun, eu n-am văzut.
Chipul tinerei mame dă de gol suferința, grijile și problemele peste masură. O casă de chirpici, făcută din ale sale mâine tăbăcite de atâta muncă adăpostește opt suflete.
De cum am intrat în casă lor, nu am putut trece cu vederea bucuria, zâmbetele inocente de pe chipul copiilor, dar și dorința lor cea mai mare: o sobă nouă.
E decembrie, iar nopțile sunt din ce în ce mai geroase, prin crăpăturile casei de chirpici, vântul șuieră nestingherit. Mama Ana și cei șase copii își încălzesc mâinile la gura sobei vechi.
Cu lacrimi în ochi îmi povestește despre copilăria sa, despre pierderea mamei mult prea devreme și despre boala incurabilă care a reușit să învingă singurul stâlp al familiei, tatăl. Pentru ea, fericirea copiilor este tot ce contează: „Părinte, nu vreau să treacă copilașii mei prin ce am trecut eu, pentru ei mă lupt. Ce bine ar fi dacă căldură s-ar păstra înăuntru și dacă cei mici n-ar adormi tremurând pe patul rece.”
Acum stau și mă întreb…Pentru ce trudim să avem mese pline, dacă inimile-s goale? Pentru ce ne înghesuim că bezmeticii prin magazine pentru a umple coșurile, dacă unde-i nevoie de o mângâiere nu suntem? Pentru ce atâta petrecere și desfătare, dacă lăsăm săracii în uitare?
Dragilor, haideți să nu rămânem indiferenți la strigătul disperat de ajutor al aproapelui nostru! Nu putem spune că-l iubim pe Dumnezeu pe care nu-l vedem, atât timp cât nu-l iubim pe aproapele pe care-l vedem și care ne cere disperat ajutorul.
Dăruim Iubire❓
FII ÎNGER❗
ÎMBRACĂ UN COPIL DIN LISTĂ❗❗❗

???https://docs.google.com/spreadsheets/d/1sY_j68uRCnwiZWngXdaDy5pcOoSBT18cmKJ8MuBMlxU/edit#gid=0

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 65 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „DĂRUIESC IUBIRE”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (geacă groasă, ghete îmblănite, pantaloni, pulover, lenjerie de corp, fes), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi. Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Cum puteți dona?

1.Asociația ,,Glasul Vieții”

Cont: Banca Transilvania

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)

COD SWIFT: BTRLRO 22

RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

Paypal: pr.dandamaschin@yahoo.com

2. REVOLUT: 0751 621 146 – Valciu Ana-Maria
RO38BREL0005509849530100

3. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);

4. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com

5. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.

6. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
7. Pe site, cu cardul: http://test.glasulvietii.ro/campaigns/grauntele-de-iubire-%e2%9d%a4-2021/

Gândul Vieții 15.12.2021

Într-o misiune creștină autentică, îmi place să cred că nu există har în viața omului fără bunătate. Credința trebuie dublată prin fapte bune.
Să ajuți un copil, oferindu-i educație de calitate și un stil de viață satisfăcător, sprijinindu-l și susținându-l să devină util societății și plăcut lui Dumnezeu, este cea mai mare împlinire pentru tine ca și creștin.

Dăruim Iubire❓
FII ÎNGER❗
ÎMBRACĂ UN COPIL DIN LISTĂ❗❗❗

???https://docs.google.com/spreadsheets/d/1sY_j68uRCnwiZWngXdaDy5pcOoSBT18cmKJ8MuBMlxU/edit#gid=0

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 65 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „DĂRUIESC IUBIRE”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (geacă groasă, ghete îmblănite, pantaloni, pulover, lenjerie de corp, fes), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi. Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Cum puteți dona?

1.Asociația ,,Glasul Vieții”

Cont: Banca Transilvania

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)

COD SWIFT: BTRLRO 22

RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

Paypal: pr.dandamaschin@yahoo.com

2. REVOLUT: 0751 621 146 – Valciu Ana-Maria
RO38BREL0005509849530100

3. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);

4. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com

5. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.

6. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
7. Pe site, cu cardul: http://test.glasulvietii.ro/campaigns/grauntele-de-iubire-%e2%9d%a4-2021/

Ați găsit rețetele ideale pentru Sărbători?

Nu mă refer doar la cea de salată de boeuf sau a prăjiturilor care răpesc soțiilor și mamelor noastre nopți întregi în această perioadă.

Eu mă gândeam chiar la rețeta ideală a unei zile de Nașterea Domnului sau de Ajun.

Nu vreau să pozez în „popa știe tot”, și chiar de m-oți crede sau nu pe cuvânt, eu tot v-o spun pe cea care sunt convins că va aduce fericirea a mii și mii de oameni., copii sau copii de vârstă mare.
Iei economiile puse deoparte pentru zile albe, tai fără milă din bugetul alocat hipermarketurilor și vii la noi. Mai întâi la CUTIUȚĂ, iar mai apoi la depozit.

În locul cel din urmă denumit „Depozitul Faptelor Bune” așezăm împreună în sacoșe și în saci următoarele ingrediente: ciorăpei, maiou și chiloței; ghete, pantaloni, pulover, geacă și fes; toate cele pentru potolirea foamei și pentru înfrumusețare. Le încărcăm pe toate în mașină, că nu mai suntem pe vremea saniei și nici zăpadă nu avem și… mergem să DĂRUIM IUBIRE, cu adevărat.

Ce ziceți vă place, au ba, rețeta mea?

DĂRUIM IUBIRE❓
FII ÎNGER❗
ÎMBRACĂ UN COPIL DIN LISTĂ❗❗❗

???https://docs.google.com/spreadsheets/d/1sY_j68uRCnwiZWngXdaDy5pcOoSBT18cmKJ8MuBMlxU/edit#gid=0

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 65 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „DĂRUIESC IUBIRE”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (geacă groasă, ghete îmblănite, pantaloni, pulover, lenjerie de corp, fes), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi. Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Cum puteți dona?

1.Asociația ,,Glasul Vieții”

Cont: Banca Transilvania

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)

COD SWIFT: BTRLRO 22

RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

Paypal: pr.dandamaschin@yahoo.com

2. REVOLUT: 0751 621 146 – Valciu Ana-Maria
RO38BREL0005509849530100

3. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);

4. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com

5. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.

6. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
7. Pe site, cu cardul: http://test.glasulvietii.ro/campaigns/grauntele-de-iubire-%e2%9d%a4-2021/

Pe vremea copilăriei mele, curățenia însemna trei lucruri

DĂRUIM IUBIRE❓❗

Pe vremea copilăriei mele, curățenia însemna trei lucruri:

Săpunul de curte (pentru că mama făcea săpunul de rufe în curte, nu în casă și era bun la toate, nu numai la rufe), leșia din cenușă de hripcă de vie și cioclejii de păpușoi (bețele de răsărită nu ne plăceau că înțepau ?) și celebrul Dero de altă dată (cel de azi nu are nici o legătură, nici una cu acela).

Acum, când mă apropii de raftul de detergenți mă ia cu amețeală și asta pentru că, pentru orice lucru sau orice parte a corpului trebuie ceva „special”.

N-aveți idee ce bucurie mi-au făcut oamenii dragi din Misavan pentru simplul fapt că la un preț mic și un raport calitate-preț excelent, mi-au redat de două ori starea de bine de Nașterea Domnului:

1 – Voi fi cu conștiința împăcată că am făcut tot ceea ce mi-a stat în putință pentru a fi curat în casă (adică, să fim înțeleși, i-am dat soției tot ceea ce este necesar pentru curățenia din casă?)

2 – Am pus umărul și eu alături de puținul tuturor clienților Misavan, la marea faptă bună care o vom face pentru că 10% din vânzări de la această gamă de produse vine la copiii noștri
URAAAA!!!?

Domnul să vă curățească de păcate și să vă facă străluciți de fapte bune!
DĂRUIM IUBIRE❓
FII ÎNGER❗
ÎMBRACĂ UN COPIL DIN LISTĂ❗❗❗

???https://docs.google.com/spreadsheets/d/1sY_j68uRCnwiZWngXdaDy5pcOoSBT18cmKJ8MuBMlxU/edit#gid=0

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 65 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „DĂRUIESC IUBIRE”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (geacă groasă, ghete îmblănite, pantaloni, pulover, lenjerie de corp, fes), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi. Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Cum puteți dona?

1.Asociația ,,Glasul Vieții”

Cont: Banca Transilvania

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)

COD SWIFT: BTRLRO 22

RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

Paypal: pr.dandamaschin@yahoo.com

2. REVOLUT: 0751 621 146 – Valciu Ana-Maria
RO38BREL0005509849530100

3. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);

4. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com

5. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.

6. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
7. Pe site, cu cardul: http://test.glasulvietii.ro/campaigns/grauntele-de-iubire-%e2%9d%a4-2021/

Proiectele Lunii Noiembrie

? ÎMBRACĂ UN COPIL ȘI DĂRUIEȘTE IUBIRE❗
https://docs.google.com/spreadsheets/d/1sY_j68uRCnwiZWngXdaDy5pcOoSBT18cmKJ8MuBMlxU/edit#gid=0

?PENTRU CĂ CEI DE LA FACEBOOK NE-AU ȘTERS VECHILE PAGINI, DISTRIBUIE ȘI UMĂREȘTE NOUA PAGINĂ https://www.facebook.com/pr.damaschin ȘI AJUTĂ-NE SĂ AJUNGEM LA CEI CE VOR SĂ NE AJUTE❗

Luna noiembrie a venit cu multe, multe surprize!

S-a muncit de zor, zi și noapte pentru a aduce bucurie în inimile și pe chipurile copiilor, mămicilor, bursierilor și nu numai…
Din păcate, multe suflete dau mult prea devreme piept cu greutățile vieții, cu foamea și cu lipsurile.

Din păcate ultimii doi ani de pandemie au adus nu doar durere și lacrimi, ci și multă sărăcie. Dar noi nu ne lăsăm învinși!!! Voluntarii noștri trimiși pe front de iubitorii de Hristos și de copii trebăluiesc cu spor la marea întemeiere a Grăuntelui de Iubire.

Anul acesta vrem să cucerim toate zonele cu copii sărmani și să aducem bucurie pe fiecare chip brăzdat de suferință.

Luna lui Brumar ne-a întâmpinat cu o sumedenie de provocări: lansări de proiecte, mămici întristare, burtici goale și picioare brumate.

Urmează, însă, o iarnă lungă și mai friguroasă, în care nădăjduim să avem cât mai multe cămine pline cu alimente, hăinuțe, ghetuțe și toate cele de trebuință, ce vor putea aduce multă dragoste și, mai ales căldură, în inimile micuțe ale pruncilor noștri.

În această lună am lansat campania mult așteptată GRĂUNTELE DE IUBIRE.

Ei bine, dragii mei, povara greutăților de pe umerii 4.447 de copii a fost luată, dar pentru ceilalți 5.553 – o geacă nouă este o mare surpriză, o pereche de ghete o bucurie, iar un pachet generos de igienă si produse alimentare… un vis!

Au mai rămas doar 5.553 de suflețele ce abia așteaptă, în preajma Nașterii Domnului, să le fie îndeplinită dorința de a avea anul acesta, ceva pe masă și în casă.

Zâmbetele celor 553 de copii adoptați la distanță reprezintă o adevărată binefacere și nici nu ar putea fi altfel cât timp s-au bucurat de sprijinul necondiționat al donatorilor.

Casa lui Cosmin, pruncul a cărui mamă a murit alăptându-l, prinde viață pe zi ce trece; camera băieților a fost făcută, baia e aproape gata, dar noi nu ne vom opri până nu vom îndeplini visul celor șapte frățiori. Noua casă va avea dormitoare spațioase, o grădină mare, unde se mai adaugă o bucătărie și o baie atât de așteptată de copilașii noștri.

O nouă lună și un nou DRUM plin de SPERANȚĂ!
În tot noiembrie, mămicile cu puiuții lor au fost susținute cu toate cele de folos pentru creșterea armonioasă. Sute de facturi plătite, medicamente, lapte praf, articole de igienă și curățenie, scutecele, toate acestea pentru a face OAMENI MARI.

Vești îmbucurătoare avem și din Cabinetul de Fiziokinetoterapie, unde copilașii noștri sunt tratați și susținuți după ultimele standarde medicale. De curând, mamele aflate în situații precare s-au bucurat de consultații gratuite în vederea monitorizării stării de sănătate, iar cabinetul medical pentru Obstretică și Ginecologie este de un real folos pentru mămicile aflate în impas.

Cât despre marile piramide…ce să vă mai spun? De la o zi la alta, ele „sfidează” realitatea. Se înalță maiestuos și se pregătesc să adăpostească cât mai curând zeci de prinți și prințese.
De asemenea, pe toate celelalte șantiere muncitorii și voluntarii noștri, trebăluiesc din zori și până-n noapte pentru ca la Găureni, Holboca, Vâlcele și Armășeni să avem cât mai mulți copilași și mămici fericite.

După așa o prezentare se cuvine să mulțumim din toată inima tuturor celor care ne-au copleșit cu bunătatea lor, și în mod deosebit Părintelui Mitropolit Teofan, pentru că a dăruit lemne cât pentru a încălzi o iarnă întreagă o parte din familiile cu cele mai mari probleme. Butuc cu butuc, kilometru după kilometru, voluntarii vieții se pregătesc să împartă căldură, din casă în casă și, odată cu ea, BUCURIE! Iar iarna este abia la început…

DĂRUIM IUBIRE?

FII ÎNGER❗

ÎMBRACĂ UN COPIL DIN LISTĂ❗❗❗

???https://docs.google.com/spreadsheets/d/1sY_j68uRCnwiZWngXdaDy5pcOoSBT18cmKJ8MuBMlxU/edit#gid=0

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 65 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „DĂRUIESC IUBIRE”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (geacă groasă, ghete îmblănite, pantaloni, pulover, lenjerie de corp, fes), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi. Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Cum puteți dona?

1.Asociația ,,Glasul Vieții”

Cont: Banca Transilvania

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)

COD SWIFT: BTRLRO 22

RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

Paypal: pr.dandamaschin@yahoo.com

2. REVOLUT: 0751 621 146 – Valciu Ana-Maria
RO38BREL0005509849530100

3. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);

4. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com

5. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.

6. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
7. Pe site, cu cardul: http://test.glasulvietii.ro/campaigns/grauntele-de-iubire-%e2%9d%a4-2021/

Căutăm VOLUNTARI

? Anunț foarte important❗❗❗

Oameni dragi, avem dragoste multă, dar brațe puține. Cum pregătirile pentru campania Grăuntele de Iubire de Nașterea Domnului sunt în plină desfășurare, ne-am trezit cu depozitele pline (nu vorbesc astăzi de datorii) și cu 10.000 de suflețele în așteptare.
Că să ajungem în timp util la ei, ziua mai mult de 24 de ore nu avem cum s-o facem, așa că suntem nevoiți să dilatăm timpul cu dragostea dumneavoastră pe care, vă rog, să o dăruiți prin a deveni voluntari la ambalatul produselor comandate și ajunse deja în depozit.

Domnul Iisus Hristos să vă ocrotească de plictiseala si ne umple de energie voluntară!

Pentru detalii sunați la Paula 0755 802 393.