Povestea Cartofului? Barabula Vieții

Povestea Cartofului?
Barabula Vieții

?ÎMBRACĂ UN COPIL ȘI AJUTĂ-NE SĂ AJUNGEM LA CEI CE VOR SĂ AJUTE!
?DISTRIBUIE ȘI UMĂREȘTE!

După atâta vedetism de la știri și zile naționale, a avut Dumnezeu grijă să ne mai smerească și să ne bucure deopotrivă.
Cum adică?
Are Dumnezeu rețetele Sale pentru mame și copii, iar cea de astăzi se numește Barabula Vieții.?
De pe lunca Bucovinei, gospodarii de cinste ai Horodnicului de Sus reuniți în jurul Părinților Alexandru și Grigore, nu pot gusta din cartofii de pe ogoarele lor până ce nu împart roadele cu copiii sărmani și mamele întristate.
Plecând, așadar, de la dragostea lor jertfelnică, barabulele crescute cu multă osteneală sunt urcate în camionul pus la dispoziție de cel mai forțos primar și priceput șofer al Bucovinei, iar de acolo, împreună cu Părintele Pitic cel ‘nalt și Părintele naș cu inima cât o oală de borș de cartofi a unei familii de la noi… sunt depozitați preț de câteva ceasuri până ce iau calea cătunelor și ulițelor arhicunoscute de noi.
Că-n câteva zile se alege…materia organică de toată această osteneală, asta-i treabă de biologie și ecologie, doar că pe mine special mă interesează că cel puțin pentru moment, în loc de mațe chiorăite avem copilași ce adorm liniștiți și mame mulțumite că a mai trecut o zi și-au biruit încă o dată lacrimile și întristarea.

Poate dă Domnul ca prin trâmbițarea spre a cât mai multor oameni să se audă chiorăitul mațelor copiilor noștri în toată Bucovina și de ce nu și prin Covasna, Harghita și oriunde a dat Dumnezeu binecuvântarea să crească barabula cu prisosință.

Domnul Iisus Hristos să vă sature cu harul Său, aici, și-n veșnicie!

Dăruim Iubire❓
FII ÎNGER❗
ÎMBRACĂ UN COPIL DIN LISTĂ❗❗❗

???https://docs.google.com/spreadsheets/d/1sY_j68uRCnwiZWngXdaDy5pcOoSBT18cmKJ8MuBMlxU/edit#gid=0

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 65 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „DĂRUIESC IUBIRE”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (geacă groasă, ghete îmblănite, pantaloni, pulover, lenjerie de corp, fes), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi. Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Cum puteți dona?

1.Asociația ,,Glasul Vieții”

Cont: Banca Transilvania

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)

COD SWIFT: BTRLRO 22

RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

Paypal: pr.dandamaschin@yahoo.com

2. REVOLUT: 0751 621 146 – Valciu Ana-Maria
RO38BREL0005509849530100

3. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);

4. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com

5. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.

6. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
7. Pe site, cu cardul: http://test.glasulvietii.ro/campaigns/grauntele-de-iubire-%e2%9d%a4-2021/

GÂNDUL VIEȚII 02.12.2021

GÂNDUL VIEȚII

Ca om, creştin şi preot treaba mea este să duc cât mai mulţi fraţi bolnavi, flămânzi şi nefericiţi în Împărăţia Cerurilor. ?
Pentru asta trebuie nepărat să dăruieşti şi sănătate, și hrană și fericire. Mai cred că toţi suntem datori să procedăm la fel, cu credinţă, cu dragoste şi cu speranţă.

DĂRUIM IUBIRE?
FII ÎNGER❗
ÎMBRACĂ UN COPIL DIN LISTĂ❗❗❗

???https://docs.google.com/spreadsheets/d/1sY_j68uRCnwiZWngXdaDy5pcOoSBT18cmKJ8MuBMlxU/edit#gid=0

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 65 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „DĂRUIESC IUBIRE”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (geacă groasă, ghete îmblănite, pantaloni, pulover, lenjerie de corp, fes), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi. Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Cum puteți dona?

1.Asociația ,,Glasul Vieții”

Cont: Banca Transilvania

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)

COD SWIFT: BTRLRO 22

RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

Paypal: pr.dandamaschin@yahoo.com

2. REVOLUT: 0751 621 146 – Valciu Ana-Maria
RO38BREL0005509849530100

3. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);

4. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com

5. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.

6. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
7. Pe site, cu cardul: http://test.glasulvietii.ro/campaigns/grauntele-de-iubire-%e2%9d%a4-2021/??

?ÎMBRACĂ UN COPIL ȘI AJUTĂ-NE SĂ AJUNGEM LA CEI CE VOR SĂ AJUTE!

?ÎMBRACĂ UN COPIL ȘI AJUTĂ-NE SĂ AJUNGEM LA CEI CE VOR SĂ AJUTE!
DISTRIBUIE ȘI UMĂREȘTE!
Au tot curs astăzi pozele cu celebrele ii și tricoloruri scoase de la naftalină (doar o dată pe an) cu emoticoane de „La mulți ani România!” și, bineînțeles clipulețe cu parade, cu medaliatori de profesie și discursuri de pamblicari.
Ca să nu rămânem în coada și-n uitarea târgului, mă gândeam ca la sfârșitul unei „zile glorioase” să vă prezint și rețeta noastră tradițională de a cinsti românii și România, ce-i drept, astăzi cu ceva nuanțe speciale.
Mai întâi am renunțat cu „regrete eterne” la orice formă inutilă de paradă și-am trecut la adus cu spatele, cu căruțele, ori cu „trancarele” noastre cât de mulți copii am putut, i-am îmbrăcat pe toți în costume naționale și am dat-o în „petrecere”.
Mai apoi, dimpreună cu eroii noștri contemporani din tranșeele sărăciei și mizeriei, nemedaliați și ignorați de mai marii țării, ne-am desfătat cu Domnul Hristos colindat de Sfinți și de Eroii Neamului la Sfântul Altar, chiar din Sfântul Potir, după care am dat-o pe cântare până ce am umplut cerul de copilărie.
Iar pentru ca toate acestea să le săvârșim cum se cade la casa de oameni buni am ghiftuit burticile cu bunătățuri, cu torturi și cu sucuri, ca la plecare să umplem și desagii cu de toate, cărați, bineînțeles, tot de noi acasă.
E adevărat, ca să-l parafrazez pe Caragiale, la așa familie mare, noi cam atât am putut face azi, pentru vreo 200 de suflețele, ca să ne mai rămână chef și vitejie și pentru cele vreo patru șantiere și zeci de incursiuni de pe fronturile abandonate de adevărații dezertori ai neamului, cu tot cu eroi în ele.
Nădăjduim însă, ca până la Sfântul Nicolae și în cel mai rău caz, ca până la Nașterea Pruncului Iisus, să ne repliem cu toții și să dăm atacul final asupra sărăciei care subjugă, nu uitați, zeci de mii de suflete pe la noi, prin Moldova.
Mulțumim încă o dată, și încă o dată și încă o dată lui Alex Dima și băieților buni de la ProTV (o fi fost și fete printre ei ?) care s-au luptat până la epuizare ca să ne arate cum trebuie să iubim cu adevărat România!
Dăm Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
La mulți ani, dragi români și ție, sărmană Românie!
DĂRUIM IUBIRE?
FII ÎNGER❗
ÎMBRACĂ UN COPIL DIN LISTĂ❗❗❗

???https://docs.google.com/spreadsheets/d/1sY_j68uRCnwiZWngXdaDy5pcOoSBT18cmKJ8MuBMlxU/edit#gid=0

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 65 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „DĂRUIESC IUBIRE”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (geacă groasă, ghete îmblănite, pantaloni, pulover, lenjerie de corp, fes), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi. Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Cum puteți dona?

1.Asociația ,,Glasul Vieții”

Cont: Banca Transilvania

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)

COD SWIFT: BTRLRO 22

RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

Paypal: pr.dandamaschin@yahoo.com

2. REVOLUT: 0751 621 146 – Valciu Ana-Maria
RO38BREL0005509849530100

3. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);

4. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com

5. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.

6. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
7. Pe site, cu cardul: http://test.glasulvietii.ro/campaigns/grauntele-de-iubire-%e2%9d%a4-2021/??

Un reportaj senzațional despre minunea noastră, a românilor de pretutindeni, răspândită prin satele Moldovei.

Domnul Iisus Hristos să vă binecuvânteze, dragi români, ani mulți și fericiți în a noastră țărișoară și pretutindeni!

? Un reportaj senzațional despre minunea noastră, a românilor de pretutindeni, răspândită prin satele Moldovei.

FII ÎNGER❗
ÎMBRACĂ UN COPIL DIN LISTĂ❗❗❗

???https://docs.google.com/spreadsheets/d/1sY_j68uRCnwiZWngXdaDy5pcOoSBT18cmKJ8MuBMlxU/edit#gid=0

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 65 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „DĂRUIESC IUBIRE”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (geacă groasă, ghete îmblănite, pantaloni, pulover, lenjerie de corp, fes), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi. Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Cum puteți dona?

1.Asociația ,,Glasul Vieții”

Cont: Banca Transilvania

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)

COD SWIFT: BTRLRO 22

RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

Paypal: pr.dandamaschin@yahoo.com

2. REVOLUT: 0751 621 146 – Valciu Ana-Maria
RO38BREL0005509849530100

3. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);

4. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com

5. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.

6. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
7. Pe site, cu cardul: http://test.glasulvietii.ro/campaigns/grauntele-de-iubire-%e2%9d%a4-2021/

Trăiască românașii noștri mici și frumoși și haideți să-i îmbrăcăm pe toți 10.000 de Nașterea Domnului Hristos❗

Trăiască românașii noștri mici și frumoși și haideți să-i îmbrăcăm pe toți 10.000 de Nașterea Domnului Hristos❗

Dăruim Iubire❓
FII ÎNGER❗
ÎMBRACĂ UN COPIL DIN LISTĂ❗❗❗

???https://docs.google.com/spreadsheets/d/1sY_j68uRCnwiZWngXdaDy5pcOoSBT18cmKJ8MuBMlxU/edit#gid=0

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 65 de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „DĂRUIESC IUBIRE”.