Dacă zilele acestea se întâmplă să vă poarte pașii printr-o Bibliotecă Centrală este foarte posibil să o întâlniți pe Monica, una dintre absolventele de liceu de la Centrul nostru de Excelență Cosma și Damian. Aceasta se pregătește intens pentru examenul de bacalaureat, 10-12 ore pe zi nefiind de ajuns pentru perfecționarea variantelor la matematică ori eseurilor la limba română.
Ce își dorește Monica mai mult și mai mult este ca drumul ei în viață, început într-un cătun al Moldovei, la vreo 40 km distanță de Iași, continuat pentru vreo 4 ani în centrul nostru, să se întrepte spre Universitatea de Medicină și Farmacie.
Ceva mai pragmatic, Remus, prieten bun al Monicăi, preferă să muncească de „acasă”, nu că ar fi mai leneș, dar vrea să se obișnuiască încă de pe acum cu viața de mare programator. Și pe el l-am adoptat acum vreo 4 ani, pe când părinții lui nu găseau resurse pentru a-l ține la școală.
Ei, dragilor, așa mari speranțe nu se pot împlini decât prin multă muncă, ceva susținere din partea dumneavoastră și izvor de înțelepciune de la Bunul Dumnezeu.
Felicitări Remus și Monica, Domnul Iisus Hristos să vă ocrotească! PS. Nu credeți că după atâtea cărți rupte și creiere puse la încins, nu ar merita și ei o răcoreală pe măsură în Marea Vieții?