FOTO – Vinerea speranței

Ultima zi de vineri din iulie a început cu ploaie aducătoare de răcoare și speranță pentru toți cei care știu ce înseamnă apa pentru pământ. Trezirea cu noapte-n cap a fost însă grea ca un cer de plumb pentru copilașii din satele îndepărtate și sărace care au trebuit sau au vrut să-și însoțească mamele la primele ore pe drumul spre Iași.

La biserica din Țicău a fost iar o zi a speranței pentru familiile ce supraviețuiesc cu sprijinul Asociației „Glasul Vieții”.

Cu pruncii somnoroși în brațe ținându-se cu mânuțele moi de gâturile lor transpirate, odihnindu-se pe umerii lor rotunzi, mamele obosite au așteptat să le vină rândul pentru a primi cele necesare traiului de zi cu zi: alimente de bază (fasole, lapte praf, gemuri) și scutece. Acasă îi așteaptă alți copii și multă sărăcie, iar sacoșele pline cu bunătăți se vor goli destul de repede.

Nu mai puțin de 203 de femei au plecat și azi încărcate spre case datorită celor care ne sprijină în numeroasele noastre activități.

Avem nenumărate proiecte și campanii și toate sunt prioritare. Deci nu putem să le lăsăm la voia întâmplării pe aceste familii care au ca bogăție doar pruncii. Și vă rugăm să ne susțineți în continuare.

Domnul Iisus Hristos să îi binecuvânteze pe cei care se pun în slujba aproapelui și să ne ajute să ducem la bun sfârșit fiecare activitate!

MERGEM MAI DEPARTE?

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!

Anul acesta avem în premieră un festival al faptelor bune – INIMO. Invitațiile le primiți în baza donațiilor făcute la Biserica Maternității “Cuza Vodă” sau pe http://www.inimo.ro/.

Alte variante de susținere a proiectului:

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 60 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „ÎMBRACĂ UN COPIL”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (Bluză, pantaloni, geaca de toamnă, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi.

Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Descarcă aplicația noastră

acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]
acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Aplicație dezvoltată de firma Bull-Software

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții (CIF: 31539898)
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu