FOTO – INIMO – DĂRUIM SPERANȚĂ

Am ajuns în cea de a treia zi de festival. Iar ce a fost până acum ne dă curaj să MERGEM MAI DEPARTE.

Ați fost absolut minunați!

Ați arătat că putem face lucruri mari și frumoase, că, ÎMPREUNĂ, putem schimba lumea.

Am reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu și al vostru, să facem un eveniment de neuitat.

Vă așteptăm și azi în număr cât mai mare pe stadionul din Iași! Atmosfera este una fenomenală.

Avem de pregătit de școală 10.228 de copii. Nu ați uitat, nu? Să oferim 10.228 de bucurii! Să aducem 10.228 de zâmbete!

Haideți la INIMO!

  • Taxa de intrare este, după știți, o donație în baza căreia primiți o invitație. Vă distrați, dar și ajutați!
  • Vă reamintim că intrarea este liberă pentru copiii sub 14 ani, pentru zeciștii de la Evaluarea Națională și Bacalaureat, pentru persoanele cu dizabilități și pentru familiile cu mulți copii.
  • Unde găsiți invitațiile? La Biserica Maternității „Cuza Vodă” și la cele 12 corturi care au împânzit orașul. De asemenea, le puteți procura și online de pe www.inimo.ro.

Iată programul INIMO:

Duminică, 21 august, nu vor lipsi spectacolele de teatru, nici cele de folclor susținute de ansambluri, dar și de cunoscuții interpreți Laura Lavric, Gelu Voicu, Carmen Macovei. Circul de stat Chișinău va avea o nouă reprezentație. Copiii vor avea cea mai mare bucurie când vor cânta și vor dansa împreună cu cei de la Gașca Zurli. Iar seara care va încheia prima ediție a festivalului INIMO va fi una memorabilă, cu The Motans, Feli, Connect-R și Ștefan Bănică pe scenă.

Descarcă aplicația noastră

acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]
acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Aplicație dezvoltată de firma Bull-Software

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții (CIF: 31539898)
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu