Porcul de 180 kg și cele 8 căprițe

porcul-de-180-kg-si-cele-8-caprite  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Pe Ghiță l-am adus tocmai din Fălciu, din județul vecin. A fost nevoie de 5 bărbați zdraveni să-l convingă să urce în duba specială care l-a transportat la Iași. Nu e ușor să miști un animal de 180 de kilograme!

Ne-am trezit într-o bună zi cu un telefon de la un om care a spus că vrea să ne doneze un porc cum rar s-a mai văzut, de care să se minuneze copiii în ograda cărora va ajunge. Și știm că așa va fi.

porcul-de-180-kg-si-cele-8-caprite  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Multe curți de prin satele Moldovei au fost umplute cu animale și păsări trimise nouă din toate colțurile țării pentru sărmanii pe care îi ajutăm. N-au nevoie mamele noastre de ouă, lapte, carne – toate proaspete? Așa le astâmpără foamea pruncilor, nu umplându-și coșurile pe la supermarketurile la care prețurile alimentelor s-au dublat ori chiar s-au triplat în decurs de doi ani.

Le-am mai dat familiilor nevoiașe văcuțe, oițe, căprițe, gâște, rațe, găini. Le-am dat și porci, dar Ghiță a fost o „livrare specială”.

Vor avea ce povesti peste ani copilașii care îl vor primi despre ziua în care s-au trezit cu un porc uriaș în bătătură.

În afară de Ghiță, au mai ajuns la Iași, cu bine, opt căprițe, toate având curelușe frumoase la gât, să fie și prezentabile când le vom face cadou. Din Suceava au venit și s-au bucurat de ele trei familii din Ruginoasa și Osoi.

porcul-de-180-kg-si-cele-8-caprite  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

De 2.900 de familii sărace ne ocupăm noi. Nevoile lor nu se termină după ce primesc un pachet cu haine sau o sacoșă cu alimente. E nevoie de mai mult. De ce ne zbatem pentru acestea? Pentru că în interiorul lor cresc 10.228 de copii care fără sprijinul nostru ar fi pierduți. Noi vrem să îi vedem OAMENI MARI. Iar efortul financiar pe care îl facem este uriaș.

Vă rugăm să ne susțineți în continuare!

CARTIERUL VIEȚII 2 – colț de rai

cartierul-vietii-2-ridicam-ziduri  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Peste o lună, trei familii greu încercate de sărăcie își vor vedea împlinite visele: se vor muta în casă nouă în CARTIERUL VIEȚII 2.

Am început de puțin timp acest proiect. Înainte de toate am făcut un drum, apoi am parcelat terenul, am turnat fundația pentru primele trei locuințe, iar acum înălțăm deja zidurile.

Într-o lună vor fi acolo trei căsuțe frumoase în care își vor găsi liniștea trei familii greu încercate de sărăcie, familii cu mulți copii, familii care stau în condiții inimaginabile.

Într-una cresc opt micuți orfani de tată, în alta al șaptelea prunc vine acum pe lume, iar a treia familie este una cu 12 copii.

Mai avem în zonă o suprafață de 2.000 de metri pătrați de teren care va fi împărțită în trei parcele. Până atunci încercăm să ridicăm primele locuințe.

Vrem ca acest loc să fie un colțișor de rai pentru familiile greu încercate de sărăcie. Vom duce proiectul la bun sfârșit cu ajutorul lui Dumnezeu și al oamenilor dragi de pretutindeni.

Este multă, multă muncă, dar n-avem de ales.

Noi încercăm să vă arătăm cât mai mult din ceea ce facem, să vedeți cum investim banii pe care dumneavoastră îi donați asociației.

Nevoile oamenilor nu se termină niciodată, sărăcia se extinde în această perioadă de criză, dar noi ne continuăm misiunea. Veniți alături de noi?

DĂRUIM SPERANȚĂ?

MERGEM MAI DEPARTE?

Cum puteți ajuta:

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!

Faceți o masă festivă la CEDC?

faceti-o-bucurie-copiilor-de-la-cedc  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

V-am arătat cum am sărbătorit-o la biserică pe Roxana, una dintre bursierele noastre. A împlinit 17 ani și i-am făcut o bucurie. Mai târziu i-au pregătit colegii o petrecere surpriză la CEDC.

A primit acolo un tort mai mare pe care l-a împărțit cu ei.

faceti-o-bucurie-copiilor-de-la-cedc  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Și voi, oameni dragi cu suflete mari, îi puteți bucura pe bursierii noștri făcând acolo o masă festivă când aveți un eveniment important. Le puteți „dărui” lor aniversările sau alte momente importante.

De ce să faceți acest lucru? Pentru că ei nu își permit să-și satisfacă toate poftele și mofturile. Sunt copii buni proveniți din familii cu mari probleme, pe care noi îi însoțim pe drumul devenirii lor. Au fost admiși la liceele și facultățile din Iași, iar părinții nu și-ar fi permis să-i susțină.

Noi le-am deschis porțile Centrului de Excelență „Damian și Cosma” (CEDC), le-am oferit cazare, masă și tot ce le este necesar pentru a putea învăța și pentru a fi siguri că ajung OAMENI MARI. Dar nu ne este deloc ușor să ne îngrijim de 80 de copii. Iar ei s-ar bucura oricând de o felie de tort. Tragem tare ca să le oferim o șansă la educație. Dar avem nevoie, la rândul nostru, de sprijin.

FOTO – Mânuțe întinse spre noi

foto-manute-intinse-spre-noi  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Zilnic primim donații de la oamenii cu suflete mari. Unii trimit bani în conturile noastre, alții aduc produse: haine, jucării, alimente, scutece și tot ce le mai prisosește prin case. Toate aceste lucruri le împărțim persoanelor pe care le avem în grija noastră – 2.900 de familii în care cresc 10.228 de copilași.

Nu este nicio zi în care voluntarii noștri să nu meargă în satele uitate de autorități să le aducă speranță și bucurie nevoiașilor.

De data aceasta am umplut o dubă cu haine, jucării și rechizite și am ales o unitate de învățământ aflată într-una dintre cele mai sărace localități din județul nostru și, practic, din țară. 620 de copii învață acolo, de la grădiniță până în clasa a opta.

Bucuria lor când au văzut toate acele lucruri frumoase și colorate a fost imensă. Cu greu au putut fi potoliți de cadrele didactice. Au sărit toți cu mâinile întinse spre noi.

Acești micuți provin din familii cu multe probleme și multe lipsuri. Educatorii, învățătorii și profesorii se străduiesc să îi convingă să nu abandoneze școala.

Noi încercăm să le oferim ajutor periodic pentru ca ei să poată merge în continuare la cursuri. Credem că EDUCAȚIA este singura lor șansă de a-și depăși condiția și facem totul posibilul să le facilităm accesul la aceasta.

Însă avem nevoie, la rândul nostru, de sprijin pentru a putea susține atât de multe persoane. Haideți să punem mână de la mână. Împreună putem schimba în bine atât de multe vieți!

DĂRUIM SPERANȚĂ?

MERGEM MAI DEPARTE?

Cum puteți ajuta:

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!

Așa îi sărbătorim pe copiii noștri

asa-ii-sarbatorim-pe-copii-la-cedc  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

La Centrul de Excelență „Damian și Cosma” (CEDC) avem 80 de copii minunați care vor să ajungă foarte sus, dar care nu ar fi avut cum să învețe la școlile bune din Iași, dacă nu le-am fi oferit noi această oportunitate. Ceea ce le dăm noi este, practic, o șansă la o viață mai bună.

La CEDC se leagă și prietenii, care, poate, vor dura o viață întreagă.

Roxana, una dintre bursierele noastre, a împlinit 17 ani. Noi i-am cântat LA MULȚI ANI la biserică și am făcut-o să plângă de fericire.

Mai târziu, colegii ei i-au pregătit o petrecere surpriză la CEDC. I-au făcut și un tort uriaș din care să poată gusta fiecare.

Se bucură copiii noștri când au parte de un desert deosebit, când au ocazia să petreacă împreună. Au suficiente probleme acasă și își doresc să mai uite de griji și să mai fie copii.

Să știți că s-ar bucura foarte mult dacă ați veni și voi, atunci când aveți un moment frumos în viața voastră, să petreceți împreună cu ei. Credem că și satisfacția voastră sufletească ar fi mare, știind că darul vă este primit cu multe inimi larg deschise.

Ar fi un ajutor și pentru noi, doar avem cheltuieli și probleme până peste cap ca să le oferim bursierilor doar strictul necesar pentru a ajunge OAMENI MARI. O masă în plus nu e de prisos.

Vă puteți imagina ce înseamnă să asiguri zi de zi hrană, apă, căldură, curent, internet, haine și multe alte lucruri absolut necesare pentru 80 de suflete? Este foarte greu.

De mulți ani sunt persoane care aleg să organizeze mese festive pentru copilașii noștri. Își „dăruiesc” zilele de naștere sau cele onomastice sau aniversările altor momente importante și fac fericiți zeci de copii minunați.

Puteți face la fel sau ne puteți susține prin alte metode.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, ani mulți și fericiți!

Apel! Timpul se scurge

apel-timpul-se-scurge  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Cât de repede putem îmbrăca 1.434 de copii? Încheiem o campanie, începem alta.

Dragii noștri susținători, facem din nou apel la voi. Cât de curând începem campania de Crăciun, dar noi nu am dus la capăt GRĂUNTELE DE MUȘTAR. Ne îngrijorăm că nu vom reuși să facem tot ce ne-am propus.

Mai avem nevoie de donatori pentru 1.434 de copilași, însă de când a început școala, a scăzut brusc numărul celor care ne susțin financiar.

Nu sunt mai mult de 20 de persoane pe zi care trimit bani pentru îngerașii noștri, ceea ce înseamnă că ne vor prinde sărbătorile de iarnă cu datorii în ritmul acesta.

Timpul se scurge. Trebuie să ne mișcăm mai repede.

Ne mobilizăm să terminăm mai repede treaba?

Campania de Crăciun trebuie să o începem din timp. O luăm de la capăt cu listele pe care sunt trecuți toți cei 10.228 de micuți de care noi de îngrijim.

În vară le-am cumpărat tot ce le este necesar pentru a merge la școală: ghiozdane, ghetuțe, hăinuțe, produse de igienă. Acum trebuie să le cumpărăm geci groase care să le țină cald.

Vă rugăm să ne ajutați să terminăm GRĂUNTELE DE MUȘTAR ca să ne apucăm de campania de iarnă.

Dacă nu ați fi voi, cei care donați în conturile Asociației “Glasul Vieții”, acești copii s-ar pierde pe drum, nu ar reuși să meargă la școală, nu ar avea nicio șansă să se ridice din sărăcie, să-și depășească condiția. Noi vrem să îi vedem OAMENI MARI, de aceea ne zbatem să le oferim tot ce le trebuie.

Nu este ușor să însoțești un singur copil pe parcursul devenirii lui, în toți anii de școală. Noi ne-am luat acest angajament față de 10.228 de copii.

Orice donație pe care o faceți este o jertfă care schimbă în bine o viață. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să v-o răsplătească și să vă țină ajute!

Știți că în afara acestor două proiecte mai avem în derulare multe altele: construim case, oferim alimente, scutece, haine celor aflați în nevoi, plătim facturi, organizăm tabere. Efortul financiar pe care îl facem este unul URIAȘ. Și nu izbutim singuri.

DĂRUIM SPERANȚĂ?

MERGEM MAI DEPARTE?

Cum puteți ajuta:

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!

Plouă în căsuța cu jucării la geam

ploua-in-casuta-cu-jucarii-la-geam  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

În spatele unei ferestre sparte se văd o grămadă de jucării de pluș. Căsuța colorată în portocaliu are un aer vesel, deși este la un pas de a se dărâma. Șapte copii trăiesc acolo împreună cu mama care îi crește singură. Până la iarnă se vor muta într-o locuință nouă pe care o ridicăm noi.

Tatăl copilașilor a murit, însă nici când acesta trăia, viața lor nu era un bună. Dimpotrivă. De multe ori ei au fost alungați împreună cu mama în stradă.

Dormeau pe unde apucau, se trezeau înfrigurați, uzi, murdari și porneau așa spre școală. Femeia îi obliga să meargă, știind că aceea este singura lor șansă de a-și depăși condiția, de a se ridica din sărăcie lucie.

Îngeri păzitori le-au fost atunci învățătoarele micuților, care le cunoșteau povestea, care îi schimbau în haine uscate și curate și îi lăsau să se odihnească în spatele clasei după nopțile grele petrecute pe drumuri sau prin străini.

După ce bărbatul a murit, familia s-a confruntat cu alte greutăți care nu doar că nu și-au găsit rezolvare, dar s-au agravat.

În căsuța veche cu jucării la fereastră plouă și este frig. Pereții sunt șubrezi; doi deja au căzut. Aproape un secol are construcția cu două cămăruțe care nu mai poate adăposti o familie numeroasă.

Totul e jilav în interior – de la hainele din dulapuri până la covoare, pături, așternuturi. Se înghesuie opt suflete într-o singură cameră, cea care nu reprezintă un pericol iminent de prăbușire, iar pe pat au pus un celofan ca să nu se infiltreze apa.

Mama muncește zi-lumină la Iași, dar banii nu se adună. Știți cât de greu este de purtat un singur copil la școală și de făcut reparații minore în locuință. Cum se descurcă o femeie singură cu șapte copii într-o casă ce stă să cadă?

Când s-a angajat, ea nu a avut nici bani pentru biletele de autobuz să ajungă la Iași. Dar s-a luptat și se luptă în continuare pentru a le oferi micuților săi o viață bună. Se trezește în zori, face zilnic naveta cu microbuzul, inclusiv în weekend, iar în acest timp rolul de părinte îl preia fiica cea mai mare, Bianca Elena, o copilă de 17 ani, pentru frații ei: Mihai Dragomir (15 ani), Ștefan Spiridon Sebastian (14 ani), Anton Neculai (11 ani), Andrei Bogdan (8 ani), gemenele Maria și Gabriela (7 ani).

Noi vrem să ridicăm o casă pentru această familie greu încercată. Mama jertfelnică și cei șapte prunci merită un acoperiș deasupra capului, pereți solizi, camere călduroase. Credem că dacă le oferim toate condițiile unui trai decent acestor copii, ei vor ajunge OAMENI MARI.

Dar avem nevoie de mult ajutor din partea voastră pentru a împlini acest vis. Știți că mai avem multe asemenea proiecte în derulare, iar efortul financiar pe care îl facem este URIAȘ.

Acoperământul Maicii Domnului

acoperamantul-maicii-domnului  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

„O femeie îmbrăcată în soare”

Dragii noștri, 1 octombrie a fost o zi de mare sărbătoare. Noi i-am purtat în rugăciune pe cei 1.472 de copilași care încă nu au un donator, pe cei 10.228 de prunci care fără ajutorul nostru s-ar pierde prin statistici reci, pe cele 2.900 de mame împovărate de griji. V-am pomenit și o vom face în continuare pe cei care ne susțineți, doar datorită vouă schimbăm vieți. Împreună ridicăm din sărăcie copii ce trebuie să ajungă OAMENI MARI, împreună le ajutăm pe mamele jertfelnice.

Dar nimic nu am putea face fără ajutorul Măicuței noastre, cea care la fiecare slujbă se roagă împreună cu noi pentru acești sărmani, cea care ne acoperă cu Acoperământul ei cel sfânt, cea care coboară în inimile celor care fac bine și al celor care îl primesc.

În Maica Domnului ne-am pus nădejdea că vom reuși să ducem cu bine la capăt toate proiectele pe care le avem în derulare pentru cei năpăstuiți.

Purtăm copilași la școală, oferim adăpost mamelor, construim case pentru familiile cu mulți prunci, dăm lemne de foc în prag de iarnă, plătim facturi, îmbrăcăm și hrănim oameni greu încercați. Și toate le facem din donațiile voastre, ale oamenilor cu suflete mari.

O rugăm pe Maica noastră să vă ocrotească și să vă dea putere!

„O, ce minunată înfrumusețare a tuturor credincioșilor ești, împlinirea prorocilor, slava apostolilor și podoaba mucenicilor, lauda fecioriei și prea minunatul Acoperământ a toată lumea”!

O casă pentru Sebastian și Ana

o-casa-pentru-sebastian-si-ana  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Aveți idee la câte proiecte lucrăm acum? Nu le mai știm nici noi numărul, sunt multe, dar vă spunem că ne-am și apucat de unul nou: casa Anei. Muncitorii au venit să facă măsurătorile necesare pe terenul din fața actualei locuințe, una dărăpănată, iar Ana a izbucnit într-un plâns greu de stăpânit. A spus că simte că va ieși din iad.

Ana are nouă copii pe care îi crește singură. În urmă cu patru ani i-a fost scoasă o tumoare din plămâni, poartă o proteză, dar trebăluiește cât e ziua de lungă prin casă.

Nu are apă. Cară, bolnavă cum e, de la fântânilor străinilor sau de la un izvor tulbure și spală de două-trei ori pe zi, chiar dacă pereții și acoperișul stau să cadă. Vrea să fie totul curat în jur.

O judecă lumea, o „ocărăște” deseori, cum spune ea, dar își înghite lacrimile și cuvintele și merge înainte. O casă îi va reda demnitatea.

În imagine îl vedeți pe Sebastian, mezinul familiei. Nu se mai satură de laptele dat de căprițele primite de la noi, nu se dezlipește de mama și nu scoate niciun sunet în prezența străinilor.

Să îi dăm încredere lui Sebastian, să îi redăm demnitatea Anei, să ajutăm această familie frumoasă a cărei poveste tristă o vom prezenta pe larg cât de curând.

Până atunci, vă rugăm să ne susțineți. Aveți mai multe modalități prin care puteți face acest lucru. Puteți completa un contract de sponsorizare. Îl găsiți mai jos: