ana

Ana ne roagă să-l ajutăm pe Sebastian și pe frățiorii lui să meargă la școală.

Șapte căpșoare blonde se ițesc de-a lungul gardului de lemn dărăpănat, așteptând să ajungă mașina plină de bunătăți și de cadouri.

Ana, mămica din povestea de astăzi, ne spune din start că nu îi lasă pe copiii ei pe drum, de teamă să nu dea mașinile peste dânșii sau să-i lovească caii semi-sălbatici, ce gonesc adeseori scoțând scântei din asfalt și din copite. Din fericire, în anii din urmă, asfaltul a ajuns până în fața căsuței în care se înghesuie familia. Așa dărăpănată cum este, casa bătrânească și curtea mică disputată de o mulțime de moștenitori sunt curate și bine gospodărite. Sărăcia lucie, însă, nu le-a permis să repare acoperișul prin care la vreme de ploaie totul se inundă.

Parcăm camioneta lângă gard, iar cei șapte pitici se pun în mișcare să ne arate că nu sunt doar mici, ci și voinici. Văzând cum stau treburile, mezinul, Sebastian, de doar 4 ani, își ia în foarte serios rolul  de majordom și, cu multă grijă, ține larg deschisă poarta prin care sunt cărate darurile destinate familiei.  Fetițele și băieții slăbuți duc rând pe rând în curte cutiile și sacoșele care îi vor ajuta să mai treacă cu bine câteva săptămâni, dacă drămuiesc totul cu grijă. Chiar și așa știm că telefonul va suna curând pentru că nevoile unei astfel de familii cu nouă copii, cu o mamă grav bolnavă și încă o mătușă suferindă printre ei, sunt uriașe.

Da, nouă copii are Ana. Doi sunt mai mărișori, maturizați de lipsuri înainte de vreme. Băiatul, Claudiu, de 19 ani, abia ieșit din adolescență, lucrează și îi mai ajută pe ai lui. Ștefana, de 17 ani, mai bolnăvioară, de mică cu probleme la ochi, agravate de sărăcie, cu o mamă cu cancer, cu încă o mătușă ce are nevoie de îngrijire permanentă și cu șapte frați mai mici, deși și-ar fi dorit să ajungă cineva în viață, a renunțat de mult la școală.

Frățiorii Ionela, Andrei, Marian, Delia, Ana, Maria și Sebastian, mici și voinici, cum spuneam, bronzați, pentru că tocmai ce i-am adus de la mare, ne spun că le este dor de școală. Când vorbim de școală și de haine curate, Ana ne arată culmile de rufe ce par să nu se mai sfârșească. Vă întrebați cum se întreține bine un bordei în care stau 11 persoane și cum sunt îngerașii blonzi atât de curați? Ana ne spune secretul. Cară apă de la o vecină care are fântână, umple un butoi și spală de trei ori pe zi. Până nu demult, făcea acest lucru la mână, iar degetele îi erau zdrelite, toate numai răni și pline de beșici. Însă tot cu ajutorul Asociației „Glasul Vieții” a primit o mașină de spălat semi-automată care funcționează cu apa cărată din fântână.

Cum poate munci atât Ana, care a avut o tumoare canceroasă extirpată din plămâni în urmă cu patru ani și care acum are început de ciroză (probabil de la multa medicamentație și proasta alimentație)? Cum poate singură, căci soțul ei a plecat pur și simplu într-o zi, în urmă cu mulți ani? Vă spunem noi cum poate: cu nădejde în Dumnezeu și cu dragoste față de copii. Are dureri și fizice și sufletești, dar e toată doar lumină și zâmbet când își privește puiuții. Nu se prea gândește la probleme, nu are timp să le disece. Dar o doare cel mai mult gura lumii care nu poate încăpea de o familie cu mulți copii ce se încăpățânează să reziste unită în atâtea necazuri. Tace, îi lasă pe cei care o judecă să vorbească, dar îi vine să urle atunci când îi sunt batjocoriți copiii. Iar pentru ei mănâncă pământul și mai crede că acestea sunt cauzele pentru care nu ne dă Dumnezeu nici ploaie.

Până să ajungă în atenția asociației noastre, era îngropată în datorii doar ca să le pună zilnic ceva pe masă micuților. Acum, cu ajutorul primit pentru copii, cu alocațiile, dar și cu sprijinul nostru, e pe linia de plutire. O strâng în spate prețurile mari, mai ales cele pentru curent, medicamente, tratamente ori lemne, dar nu se dă bătută. Se roagă, iar Dumnezeu nu-i dă mai mult decât poate duce.

Se bucură nespus când îi promitem o văcuță. Ar avea unde să o țină, într-un grajd din apropiere, deși ea nu a avut niciodată un asemenea animal. De hrănit o va hrăni, de adăpat o va adăpa, iar de muls o vor învăța niște rude care au mai crescut vaci.  Până la văcuță, însă, se gândește să-și pregătească pruncii pentru școală. Spune senină că școala este pentru copiii ei singura cale de a scăpa de sărăcie, de lipsuri și necazuri…

Ca acești îngerași cu o poveste deloc veselă mai avem câteva mii, mai exact 10.228 în această toamnă, și toți visează să meargă la școală din 5 septembrie.

Noi vrem să-i ajutăm și să le DĂRUIM SPERANȚĂ.

Însă doar împreună, cu Dumnezeu, putem face OAMENI MARI.

MERGEM MAI DEPARTE?

Alegeți un copil din LISTA de mai jos și susțineți-l! Lăsați un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales!

LISTA DE COPII – DĂ CLICK PENTRU VIZUALIZARE

Cum mai puteți ajuta?

Anul acesta avem în premieră un festival al faptelor bune – INIMO. Invitațiile le primiți în baza donațiilor făcute la Biserica Maternității “Cuza Vodă” sau pe inimo.ro.