Doar o lună a mai rămas până va suna clopoțelul. Deși clopoței mai găsești doar prin școlile din satele îndepărtate de unde provin și marea parte a bursierilor noștri, alarmele moderne vor invita în curând toți copiii să intre în bănci. De fapt nici bănci aud ca nu prea mai sunt, ci doar pupitre elegante, de parcă toți ar fi miniștri. ?
Noi ne-am apucat deja să numărăm bobocii, adică să dăm drumul la înscrierile pentru ??????? ?? ?????? ale Centrului de Excelență „Damian și Cosma”.
Le deschidem larg ușa elevilor și studenților cu suflet curat și minți binecuvântate, dar care nu au condiții bune pentru a învăța acasă la ei sau în căminele internat ale școlilor sau universităților ieșene.
Le oferim totul pe tavă – cazare, masă, rechizite, absolut toate cele trebuincioase, dimpreună cu dragostea și încrederea noastră, iar ei nu trebuie decât să se pună cu burta pe carte și să țintească cât mai sus, spre a înmulți talanții.
Cotrobăim în vistieria noastră și pregătim în această perioadă, cum facem de când ne știm, bursele școlare CEDC.
Asta nu înseamnă că avem seifuri doldora cu bani ori buncăre cu aur și diamante, ca la șeici ori alde Al Capone, gata să le fie date elevilor și studenților în mână, că cine știe unde și pe la cine s-ar topi, ci că ne îngrijim ca niciunul dintre ei să nu aibă vreo grijă în afara studiului.
Cert este că fiecare bursier va primi absolut tot ce va avea nevoie.
Din toamna acestui an vom avea ???? ??????? cu ?? ?????? ???????????.
1. ???? ?????? ???????? – Colegiul de fete cu 40 de locuri pentru domnițe
2. ???? ???̂???? ?????? ????????? – Colegiul de băieți cu 30 de locuri pentru cavalerii științelor
3. ???? ???̂???? ??????? – Colegiul magistral al copiilor de 10 cu 20 de locuri.
La acestea adăugăm ?? ?? ????? ???????.
Efortul pe care îl facem este unul uriaș, însă știm că la capătul drumului vom întâlni oameni deosebiți și vom simți că misiunea și osteneala noastră a meritat.
Important este ca toți cei ce vor intra în cele trei colegii internat să îndeplinească criteriile necesare pentru că numai astfel vor aprecia condițiile foarte bune pentru a crește pe plan intelectual, dar și sufletesc.
N-ați înțeles care sunt ??????̦???? ?? ????̆ pentru a fi primiți în colegiile noastre, nu?
Nici nu am apucat să vi le enumerăm.
1. ??????? ar cam trebui să strălucească în cataloage și carnete – fie acestea de hârtie sau virtuale;
2. Copiii, mă rog, elevii ori studenții, trebuie neapărat să provină din ??????? ?????????, în care sunt cel puțin trei frați în îngrijirea părinților ori înscriși în sistemul de învățământ;
3. ???????, ?????̆?????? ori cei „?????̦?” ?? ?? ?????? vor avea ceva puncte în avantaj;
4. Este necesară și o ???????̆ ???????̆ ?? ?? ?????̆???, dacă nu este vorba despre cazuri pe care le avem deja în evidență;
5. Ultimul cuvânt, cel decisiv, îl are ??̆??????? ???????? al fiecăruia dintre candidați. Fără o adeverință de la acesta, nu se poate accede la bursă.
??̂?? ?????? ??? ???? ????????????
Anul trecut, Sfinții ,,Cosma și Damian” ne-au ajutat să susținem 100 de elevi și studenți. Majoritatea au fost găzduiți de noi, dar au fost și câteva excepții – copii care din motive personale au trebuit să locuiască la ei acasă, noi asigurându-le cheltuielile de navetă și pentru traiul de zi cu zi.
Anul acesta dorim să creștem și ne vom opri atunci când va rândui Dumnezeu.
Știm, însă, câți copii se zbat în foame și sărăcie și mai știm, de asemenea, că sunt multe persoane care vor să ajute. Cu mila lui Dumnezeu și sprijinul dumneavoastră vom putea face mulți ?????? ????.
Vă rog, așadar, să dăm sfoară-n țară, pentru ca nu cumva să rămână cineva fără școală pentru că ar avea burtica goală!
Domnul Iisus Hristos să vă ajute în toate cele bune și de folos spre mântuire!
?????? ??? ????????
Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!