Visul gemenelor Maria și Gabriela

visul-gemenelor-maria-si-gabriela  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Le știți deja pe aceste fetițe minunate. Sunt orfane de tată și trăiesc împreună cu alți cinci frați și mama lor într-o căsuță veche ce stă să cadă, în care plouă, în care este frig.

Mezinele Maria și Gabriela, gemenele, tocmai au împlinit 7 ani. Iar noi pentru ele și pentru frații lor vom ridica o locuință în CARTIERUL VIEȚII 2.

visul-gemenelor-maria-si-gabriela  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Opt copii au fost în această familie. Primul este deja la casa lui, iar ceilalți nu ar putea trece cu bine încă o iarnă acolo unde stau acum.

Pentru a duce la capăt acest proiect și pentru a ajuta cât mai mulți copii la fel de frumoși cum sunt Maria și Gabriela, vă rugăm să ne susțineți.

Avem acum opt șantiere deschise, începem să distribuim lemne familiilor sărace, pregătim hainele groase pentru cei 10.228 de îngerași ai noștri.

Povestea familie v-am spus-o recent. O puteți reciti mai jos:

Cum puteți ajuta:

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!

Maria este pregătită de școală

maria  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

La mulți și binecuvântați ani pentru ziua de ieri tuturor Mariilor, Marianelor, Marianilor și Mariușilor noștri dragi!

Înainte de a dezbate și desface firul în patru cu cine și cum se sărbătorește astăzi sau de a prognostic ce se va întâmpla cu coroana Marii Britanii, vă invit să rezolvați o problemă de dificultate medie, dacă nu chiar modestă.

Vă rog să-mi spuneți, fără a folosi tehnica modernă de calcul, câte Marii se mai găsesc în Lista noastră de 2.561 de copii, care nu au încă un donator pentru pachetul de hăinuțe și încălțăminte necesar pentru școală?

Fetița aceasta frumoasă pe care o vedeți în fotografie poartă numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cărei Naștere am prăznuit-o ieri.

Maria a primit, cu ajutorul vostru, oameni dragi, daruri minunate la început de an școlar.

Ea are 9 ani, este în clasa a treia și învață foarte bine.

Maria locuiește cu părinții și cei patru frați ai ei departe de Iași. A venit la Depozitul de Fapte Bune și a uimit pe toată lumea cu bunul ei simț, cu delicatețea și cumințenia tot mai rar întâlnite în ziua de azi.

maria-este-pregatita-de-scoala  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Printre atâtea mâini întinse zi de zi, care ne cer cu umilință sau cu insistență sprijin, un număr inimaginabil pentru mulți dintre voi, am descoperit că Maria provine dintr-o familie cu adevărat deosebită.

Părinții ei ne-au spus că au primit suficient ajutor de la asociația noastră în ultimii ani, că sunt pe linia de plutire și că de acum vor să ofere ei ceva, să întoarcă binele, nu să tot primească.

Au acceptat și de data aceasta sprijin în special pentru Maria, însă au spus că sunt alți oameni în nevoi mai mari care ar trebui să se bucure de asemenea lucruri.

Ce bucurie să vezi cum cel ajutat vrea chiar el să ajute!

Noi i-am oferit copilei un ghiozdan, ghetuțe de piele, blugi, tricou, geacă, produse de igienă și de curățenie.

Familia a intrat în grija asociației pe când se afla într-o situație delicată. Părinții nu își găseau locuri de muncă și aveau de crescut cinci copii. Erau departe de Iași și știți cum e la noi viața la țară – cu numeroase nevoi și lipsuri.

Ne-am interesat dacă a picat binele din Cer asupra familiei acesteia, dacă au descoperit vreo rudă bogată ce le-a lăsat o moștenire impresionantă. Și n-am găsit decât oameni muncitori și rugători, demni și buni.

În familia Mariei, Dumnezeu este pe primul plan. Nici părinții, nici cei cinci copii nu lipsesc de la biserică duminica și la sărbători. Și după ani în care și-au plecat genunchii la icoana Maicii Domnului, au primit ajutor.

Auzind aceste lucruri minunate, ne-am dus cu gândul imediat la Sfinții Ioachim și Ana, părinții Preasfintei fecioare.

„Că acela rugăciune în munte a făcut, iar aceea, în grădină, defăimare a suferit”.

Cu sprijin consistent de la voi, oameni dragi, această familie a reușit să iasă la liman. Iar copiii mai mari se gândesc să fie ei cei care vor ajuta.

Rugăciunea lor, gândul bun semănat de Dumnezeu în voi, cei ce ne susțineți, au făcut posibilă ridicarea lor și recăpătarea demnității.

O vom ajuta pe Maria pe tot parcursul devenirii ei, nu le vom întoarce spatele acestor oameni minunați și vom nădăjdui că toți cei cinci frați vor ajunge OAMENI MARI.

Este praznicul Nașterii Maicii Domnului.

Ce altă zi ar fi mai potrivită pentru a ne îndrepta atenția către toate mamele și toți copilașii de care ne îngrijim, printre ei fiind câteva sute de Marii și Mariani?

Haideți să le oferim un sprijin real, nu doar un gând bun!

De mulți ani ne-am întins aripile ca să ocrotim aproape 2.800 de femei care au dat naștere celor 10.228 de prunci despre care v-am tot pomenit în ultima vreme. Pe toți copilașii i-am pregătit de școală, însă, din păcate, pentru 2.561 dintre ei nu am găsit donatori. Adică am rămas cu datorii mari.

Ne ajutați în continuare?

DĂRUIM SPERANȚĂ?

MERGEM MAI DEPARTE?

Cum puteți ajuta:

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!

FOTO – Maria, mica pictoriță

foto-maria  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Ne uităm la un tablou orizontal în care vedem niște arbori negri pe un fond albastru de iarnă. Maria vine și îl așează vertical, să îl vedem corect, prin ochii săi, prin mintea ei cu o emisferă cerebrală responabilă de creativitate mult mai dezvoltată decât a noastră. Se schimbă perspectiva, dar înțelegerea noastră se limitează brusc. Oare la ce ne uităm, de fapt?

Maria, la cei 10 ani ai ei, mergând pe 11, e foarte serioasă și foarte matură, dar și aparent foarte fragilă. Te uiți la Maria și simți că un suflet vechi de când lumea s-a cuibărit în trupul ei firav de fetiță.

Așează, cu răbdare, pânze, caiete și hârtii de diferite dimensiuni pe masă. Ne vorbește încet, ne privește căprui și ne arată tot ce a realizat fără pic de mândrie sau de alint, cu un nefiresc firesc. Nu e nimic jucăuș în atitudinea ei când ne prezintă munca sa, ci doar inocență.

Ne uităm la talentul înșirat pe masă în fața noastră, iar Maria încearcă să ne explice fiecare lucrare în parte. Nu își ascunde greșelile, nici încercările, așa cum avem tendința să facem noi, cei care ne fardăm viețile ca să pară perfecte. Trece prin filele groase ale caietelor sale, atinge cu gentilețe tablourile și ne arată din loc în loc ceea ce a fost în mintea ei și este în fața noastră, iar noi, orbi în fața purității și talentului, încercăm să înțelegem închipuindu-ne.

Ne arată Maria o pictură pe pânză mai întunecată și de care nu e total mulțumită. Ce vedem noi? Evident, zicem, Universul sau cerul nopții, spațiul infinit, poate chiar timpul. Ce a văzut Maria? Furia unui om care ar trebui folosită pentru a crea ceva bun. Ne vin brusc în minte lecțiile primite la Biserica; e bună mânia când e întoarsă împotriva propriilor păcate. Asta a redat mica pictoriță?

Cum a ajuns fetița aceasta să facă lucrări atât de frumoase? Și-a luat în serios talentul primit de la Dumnezeu, dar oferit ei prin intermediul mamei. Ea a fost prima care a știut că Maria are un dar și a ajutat-o să-l lucreze. Căci talentul fără muncă este un talant îngropat. Spune că de când era foarte mititică, atunci când desena sau colora, încerca să facă totul perfect, să umple formele de culoare, să nu depășească limitele trasate, să nu lase niciun spațiu alb. Avea o tenacitate și o perseverență rar întâlnite la copii.

N-a avut Maria noroc de părinți bogați, dar a avut noroc de părinți iubitori și inteligenți, care nu i-au spus niciodată să-și lase pasiunea deoparte. Ba dimpotrivă! Au urmărit toate ofertele, toate promoțiile magazinelor ca să îi poată cumpăra fetiței instrumentele necesare lucrului. Nu i-au spus că darurile vărsate de Dumnezeu în ea nu-i vor asigura un trai pe picior mare, ci au încercat să facă totul să le împlinească și să le înmulțească.

Iar familia aceasta s-a confruntat cu greutăți financiare mari. A fost o perioadă când părinții nu lucrau, nu aveau o locuință a lor și aveau de crescut cinci copii, toți botezați cu nume frumoase de sfinți. Maria are un frate mai mare, Andrei (15 ani) și trei mai mici – Parascheva (9 ani), Efrem (7 ani), Stelian (5 ani). Au intrat în atenția asociației noastre și s-au mutat într-o casă oferită de noi. Tot asociația îi ajută și acum cu plata facturilor pentru utilități. Cu sprijinul nostru, s-au pus pe linia de plutire. Însă nevoile sunt mari, iar noi avem de sprijinit 2.900 de familii ca aceasta.

Maria a fost autodidactă. Prima oară când a încercat să facă un tablou pe pânză i-a fost cam teamă; ar fi avut nevoie de îndrumare. Nu i-a ieșit atunci totul așa cum a vrut. Părinții au încercat să o înscrie și la cursul de pictură de la Palatul Copiilor, însă nu s-a găsit loc pentru ea. Dar tot răul a fost spre bine, a mărturisit fetița. A întors prisma pe toate părțile și a privit lucrurile altfel decât ne-am fi așteptat. S-a înscris la sculptură și acolo a putut să învețe mult mai multe lucruri chiar și în domeniul picturii, deci orizontul ei s-a lărgit.

Maria se străduiește să nu redea banal, fidel, sec temele care îi sunt cerute la școală. Spune și ceva ce poate fi înțeles mai profund: „Unele lucruri aș vrea să le văd altfel”. Ne arată un desen vernil destul de optimist și ne mărturisește simplu: „Într-o zi mi-a plăcut culoarea verde”.

Preferă să lucreze cu pensula cu acrilice, însă îi plac și tablourile în cuțit. A făcut și semne de carte folosind o manieră neașteptată: a turnat picături de culoare și a suflat asupra lor cum a suflat Dumnezeu în pământul din care ne-a plămădit.

Părinții s-au zbătut să-i cumpere și un șevalet pentru că un tablou mai mărișor nu se face în câteva minute, ci în câteva zile, deși Maria lucrează repede și bine. Șevaletul o ajută la postură și să nu-i obosească mâna. Și copila merită pentru că deja a început să câștige premii, deși abia trece în clasa a patra.

Ca să crească pe toate planurile, Maria are nevoie de sprijin. Pentru Maria, pentru frații ei la fel de talentați și pentru cei 10.228 de copii din GRĂUNTELE DE MUȘTAR, întindeți o mână!

MERGEM MAI DEPARTE?

ALEGEȚI UN COPIL DIN LISTA DE AICI!

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 60 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „ÎMBRACĂ UN COPIL”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (Bluză, pantaloni, geaca de toamnă, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi.

Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Ochelari de vedere oferiți cadou de Optica OptiKlar


Pentru că v-am făcut cunoștință cu ajutoarele Moșului, iată astăzi vă mai prezentăm unul dintre spiridușii care pun umărul la treabă.
Prietenii noștri de la OptiKlar ne ajută lunar cu câte două investigații și tot atâtea perechi de ochelari pentru copilașii cu probleme de vedere din asociația noastră. Iar pentru asta, noi le multumim .

Pentru David și Maria, anul acesta Moș Crăciun a venit mai devreme!
Cei doi frați aveau nevoie de ochelari de vedere iar partenerii noștri, Optica OptiKlar au avut grijă să le ofere atât consult de specialitate, cât și ochelari de corecție.

Cu toții știm cât de frumos se vede lumea prin ochii unui copil și câtă nevoie de o vedere bună au aceștia pentru a obține performanțe bune la școală. Însă pentru mulți, efortul financiar este prea mare.
De aceea Optica OptiKlar are și o campanie în desfășurare pentru a oferi ochelari gratuit copiilor cu posibilităti materiale reduse!

Ajută un astfel de copil. Trimite-le povestea lui pe adresa de mail optiklar@yahoo.com și ei îl vor ajuta!”

Oare alți spiriduși, meșteri în ale „croitului” de ochelari, nu s-ar încumeta să redea frumusețea ochișorilor unor copii ? Merită pe deplin să vadă lumea cu ochii mai buni! Îi aşteptăm.

Doamne ajută!