La Depozitul de Fapte Bune ne-am întâlnit și cu aceste trei surioare care s-au minunat de lucrurile frumoase pe care le-au primit.
Le-am oferit ghiozdane, ghetuțe din piele, blugi, tricouri, geci, produse de igienă ca să fie în rând cu toți colegii lor mai înstăriți, să fie curate și demne și fericite.
Fetele provin dintr-o familie cu mari probleme, în special financiare, dar din mijlocul căreia nu lipsește iubirea.
Cele două fete mai mari, Elena Petronela, de 12 ani și Cornelia Florentina, de 9 ani, o copleșesc cu dragoste pe mezină, Nicoleta, singura cu ochi de ciocolată, care merge deja la grădiniță la cei 4 ani și jumătate.
Mai avem 10.228 de copii la fel de frumoși, de isteți pe care noi ne străduim să-i ridicăm din sărăcie. Le oferim tot ce au nevoie pentru a-i vedea OAMENI MARI.
Dar singuri nu reușim. Avem o grămadă de datorii, ne trebuie donatori pentru încă 2.057 de copilași și mai avem zeci de proiecte începute, care trebuie duse la capăt.
Veniți alături de noi?
MERGEM MAI DEPARTE?
DĂRUIM SPERANȚĂ?
Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!