Georgiana încă nu a împlinit 3 ani și e toată un zâmbet. Își strânge la piept cărticica de rugăciuni primită la biserica din Țicău ieri, în ultima vineri din octombrie.
Fetița a străbătut de mână cu mama ei DRUMUL SPERANȚEI pentru a face rost de hrană pentru ea și pentru cei doi frați mai mari ai ei, dintre care unul este bolnav.
Familia se descurcă greu; abia o duce de la o lună la alta. Noi o ajutăm periodic cu alimente și cu orice îi mai este necesar.
Din păcate, sunt tot mai multe familii greu încercate de sărăcie. Iar în aceste familii sunt mulți copilași la fel ca Georgiana cărora noi nu le întoarcem spatele. Să îi lăsăm să flămânzească?
Doar ieri au fost 87 de mame la Țicău care au primit pachete cu alimente și scutece pentru că nu au posibilitatea să se descurce singure. Toate au venit de departe și au plecat acasă cu sacoșele pline de paste, orez, fasole, mălai, conserve, ulei, lapte praf.
Ajutorul oferit de noi este singurul pe care îl primesc.
Noi nu ne îngrijim doar de aceste femei care vin vinerea la noi, ci de 10.228 de copilași care provin din 2.900 de familii cu multe probleme. Le oferim tot ce le este necesar, nu doar hrană.
Vă dați seama cât de greu ne este și nouă? Mai ales că avem o mulțime de alte proiecte în derulare.
De aceea vă cerem sprijinul. Să facem un efort pentru Georgiana și pentru alți copii la fel ca ea, pentru toate mamele care își cresc cu greu pruncii!
În ultima zi a lunii septembrie, bisericuța din Țicău s-a umplut încă de la primele ore de mame și copilași. După o noapte rece cu ploaie ușoară, 60 de femei din satele sărace ale județului s-au trezit în zori, și-au luat copilașii pe care nu au avut în grija cui să-i lase acasă și au pornit pe DRUMUL SPERANȚEI.
La capătul acestuia au găsit alimente care le vor ajuta să mai treacă o perioadă cu bine: paste, orez, fasole, mălai, conserve, ulei, lapte praf. O mare bucurie poate fi și foamea astâmpărată a pruncilor. Știu aceste femei cum să-și drămuiască fiecare colț de pâine, iar ajutorul nostru este de multe ori singurul pe care îl primesc, deci salvator.
Nu au fost atât de mulți copilași ca lunile trecute la Țicău deoarece au început grădinița sau școala. Însă cei care fac ore după-amiază și-au însoțit mamele. Unii nu s-au dezlipit de mâinile calde ale celor care le-au dat viață, alții au inventat jocuri ca să le treacă mai ușor timpul. Apoi au ajutat la căratul pachetelor cu bunătățuri după care au tânjit vreme îndelungată.
Noi ne îngrijim de 10.228 de îngerași care provin din familii cu multe probleme. Și toți sunt săraci. Le oferim tot ce le este necesar, nu doar hrană, pentru că vrem să îi vedem OAMENI MARI. Și încercăm să mai ridicăm poverile care apasă pe umerii mamelor.
Însă nu am putea face nimic fără ajutor. Avem nevoie de mult sprijin. Ne susțineți?
S-au trezit când soarele nici nu se ivise la orizont, au pregătit biberoanele cu lapte pentru prunci ca să nu flămânzească, i-au luat în brațe și au pornit pe ?????? ???????̦?? spre Iași. Așa a început prima zi de vineri din august pentru 205 mame din cele mai sărace și mai îndepărtate sate ale județului.
Au ajuns la biserica din Țicău ca să primească, dincolo de hrana spirituală de la slujbă, alimente și scutece care le vor ajuta să mai treacă o perioadă cu bine. Preferă să poarte sacoșe grele, dar care le mai ușurează poverile din suflet.
Toate sunt femei pe care le așteaptă mulți copii acasă, pe care necazurile par să le nimerească mai des decât pe alții. Își țin în brațele puternice pruncii somnoroși care le privesc cu ochi mari și triști, dar înțelegători, îndulcindu-se cu laptele din biberoane sau cu cel mai cald și mai proaspăt de la sân.
Unele au venit împreună cu alți copii, mai mărișori, considerați deja bărbați, să le ajute cu sacoșele și să le poarte de grijă fraților mai mici.
Aceste familii supraviețuiesc cu sprijinul Asociației „Glasul Vieții”. Avem o medie de 200 de femei în fiecare zi de vineri la biserică și oferindu-le lor alimentele de bază (ulei, fasole, orez, conserve), practic hrănim 1.000 de guri.
Nu ne este nici nouă ușor, mai ales că se apropie școala și avem de pregătit 10.228 de copii. Dar nu le putem lăsa de izbeliște pe mamele acestea care nu au alt sprijin. De aceea vă mulțumim vouă, celor care ne susțineți în toate proiectele noastre.
Domnul Iisus Hristos să vă binecuvânteze pentru că nu îi uitați pe cei năpăstuiți de soartă!
1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.
2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 60 și ceva de euro, 55 lire, 71 dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „ÎMBRACĂ UN COPIL”.
3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată, iar cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (bluză, pantaloni, geacă de toamnă, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și trăistuța cu merinde.
4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi.
Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei care doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, folosind bănuții dumneavoastră și pe mine drept negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?
Ultima zi de vineri din iulie a început cu ploaie aducătoare de răcoare și speranță pentru toți cei care știu ce înseamnă apa pentru pământ. Trezirea cu noapte-n cap a fost însă grea ca un cer de plumb pentru copilașii din satele îndepărtate și sărace care au trebuit sau au vrut să-și însoțească mamele la primele ore pe drumul spre Iași.
La biserica din Țicău a fost iar o zi a speranței pentru familiile ce supraviețuiesc cu sprijinul Asociației „Glasul Vieții”.
Cu pruncii somnoroși în brațe ținându-se cu mânuțele moi de gâturile lor transpirate, odihnindu-se pe umerii lor rotunzi, mamele obosite au așteptat să le vină rândul pentru a primi cele necesare traiului de zi cu zi: alimente de bază (fasole, lapte praf, gemuri) și scutece. Acasă îi așteaptă alți copii și multă sărăcie, iar sacoșele pline cu bunătăți se vor goli destul de repede.
Nu mai puțin de 203 de femei au plecat și azi încărcate spre case datorită celor care ne sprijină în numeroasele noastre activități.
Avem nenumărate proiecte și campanii și toate sunt prioritare. Deci nu putem să le lăsăm la voia întâmplării pe aceste familii care au ca bogăție doar pruncii. Și vă rugăm să ne susțineți în continuare.
Domnul Iisus Hristos să îi binecuvânteze pe cei care se pun în slujba aproapelui și să ne ajute să ducem la bun sfârșit fiecare activitate!
Anul acesta avem în premieră un festival al faptelor bune – INIMO. Invitațiile le primiți în baza donațiilor făcute la Biserica Maternității “Cuza Vodă” sau pe http://www.inimo.ro/.
Alte variante de susținere a proiectului:
1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.
2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 60 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „ÎMBRACĂ UN COPIL”.
3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (Bluză, pantaloni, geaca de toamnă, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.
4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi.
Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?
Vinerea nu înseamnă pentru toată lumea doar începutul weekendului care vine cu distracție, cu băuturi sofisticate la terasele umbroase dotate cu ventilatoare ce împrăștie stropi firavi de apă. Pentru 200 de mame sărmane din județ înseamnă trezirea în zori, pregătirea pruncilor de drum și luarea căii Iașului, dar nu într-un city-break, nu într-o excursie, nu într-un sejur, ci pentru aprovizionarea cu hrană și cele necesare îngrijirii micuților.
Curtea bisericii din Țicău s-a umplut și în această dimineață de femei cu fețele brăzdate de soare și de suferințe, îmbătrânite înainte de vreme, stoarse de puteri din cauza zăpușelii din mijlocul lunii lui Cuptor. După drumul lung din satele sărace ale județului, cele cu nou-născuți sau bebeluși în brațe, pe care nu au avut cum să-i lase acasă, au căutat cu privirea peticele de umbră, s-au așezat, și-au dezgolit piepturile și și-au hrănit pruncii la sân. Apoi i-au pus în brațele fiilor mai mari, lăsați de acum fără copilărie, și s-au așezat în șir, așteptând pachetele cu cele de-ale gurii și scutecele oferite de Asociația „Glasul Vieții” cu sprijinul oamenilor de bine.
Așteptarea nu a fost ușoară nici pentru cei mari, nici pentru cei mici în ale căror mânuțe au mai căzut câte un fruct, câte un colăcel în orele grele. Însă fără acest drum la Iași pe căldură, nu ar fi avut asigurat traiul care se măsoară în pachete primite de la lună la lună.
Dumnezeu să îi aibă în pază pe binefăcători și pe beneficiari deopotrivă!
Credeți că ne ocupăm în perioada aceasta doar cu împlinirea viselor a 1650 de copii, trimițându-i la mare?
Nici pe departe! Avem munți de proiecte de dus la capăt și nu am uitat nici de mamele care trăiesc în condiții greu de închipuit la periferia lumii răcoroase și confortabile, de la o zi la alta, de la o lună la alta, însă cu sufletele și casele pline de iubire pentru copiii lor.
217 au venit și vinerea aceasta începând cu primele ore ale dimineții în Țicău la Ziua Bunătății, tocmai din satele prăfuite ale județului, unele cu pruncuții în brațe, să primească toate cele trebuincioase, de-ale gurii și precum și nelipsitele scutece cumpărate de noi cu sprijinul dumneavoastră, al oamenilor cu suflet bun.
Voluntarii și preoții jertfelnici de la Biserica Maternității “Cuza Vodă” le ocrotesc cu blândețe și bunătate și le redau mamelor eroine demnitatea și speranța să le ofere tot ce e mai bun micuților.
Domnul Iisus Hristos să îi binecuvânteze pe cei care nu-i uită pe sărmani și să ne învrednicească la cât mai multe fapte bune, în răcoarea Harului Său!
Poli Iași, speranță alb – albastră cât un Grăunte de iubire
Pr. Dan Damaschin
Încă 11 copii și ceva zboară din listă după maratonul de la Oxygen Sports & SPA
Pr. Dan Damaschin
Ardem calorii, tăiem lemne – viteză
Pr. Dan Damaschin
Mulțumiri și recunoștință
Pr. Dan Damaschin
Aplicatie Android & IOS
Pr. Dan Damaschin
Hristos Se Naște, Măriți-L!
Pr. Dan Damaschin
Poveste de Crăciun
Pr. Dan Damaschin
Preasfințitul Macarie, Părinte Mihai, Părinte Daniel și iubiți credincioși din Danemarca
Pr. Dan Damaschin
Mulțumiri și recunoștință doamnei Iuliana, din Las Vegas