FOTO – Tiramisu la Marea Vieții

foto-tiramisu-la-marea-vietii  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Tiramisu pentru 1.650 de copii la Marea Vieții

Seria 7 – Sfântul Pantelimon

Când acasă meniul zilnic este unul sărac, iar în magazine mergi doar ca la expoziție, să vezi dulciurile care abundă pe rafturi, rămâi cu pofta-n cui și doar atât.

Așa cum știți, până acum am umplut câteva zeci de autocare cu copii pentru care vacanțele și deserturile sunt un lux și i-am trimis în TABĂRA MAREA VIEȚII, nu doar ca să facă o baie, ci să fie măcar pentru o săptămână lipsiți de griji, de foame, de pofte.

În tot acest timp ne luptăm să fie tratați regește, după ce, sărăcuții s-au zbătut eroic să aibă note mari la școală, în ciuda problemelor apăsătoare de acasă, pe care le purtau în ghiozdane zi de zi. Copilașii aceștia au străbătut aproape toată granița estică a țării să capete chef de viață și bucurie. Și după ce au alergat printre scoici, după ce s-au bălăcit în apa caldă și au construit fortărețe din nisipul aspru, au avut parte de o surpriză: o porție mare de tiramisu, faimosul desert care se găsește în restaurante din întreaga lume, inclusiv în cele de fițe. Am lucrat și la un plating demn de fine dining pentru că nu știm persoane mai importante și care să merite ceva mai bun decât ei.

Pentru toate acestea, nu uitați, avem nevoie de sprijinul dumneavoastră.

Iar ca tabloul să fie complet vă reamintesc că pe 5 septembrie avem 10.228 de îngerași  de trimis la școală. Nu vrem să-i trimitem flămânzi, goi și împovărați! Ajutați-ne să ducem la capăt campania GRĂUNTELE DE MUȘTAR!

Bunul Dumnezeu, Dulcele nostru Părinte, să vă lumineze viața!

GRĂUNTELE DE MUȘTAR – LISTA DIN CARE SĂ ALEGEȚI, AICI

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 60 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „ÎMBRACĂ UN COPIL”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (Bluză, pantaloni, geaca de toamnă, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și trăistuța cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi.

Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Tiramisu – Prăjitura Vieții

tiramisu-prajitura-vietii  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Cum tiramisu este prăjitura bucătarilor leneși, m-am băgat și eu.

Prăjitura Vieții sau a bucătarilor leneși – TIRAMISU, a ajuns pentru toți cei 150 de copii din Seria 4 – Sfinții Doctori Cosma și Damian, de la Tabăra Marea Vieții cu 1650 de îngerași.

tiramisu-prajitura-vietii  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Slavă lui Dumnezeu pentru toți donatorii și voluntarii harnici! Să vă dăruiască Domnul Iisus Hristos dulceața nepieritoare a Harului Său!