Umblă vorba prin târg că afterhillșii își pot schimba biletul cu o brățară de acces la vestitul festival de pe plaiurile ieșene. Însă pentru toți cei care nu au prins sau nu și-au permis extravaganța, propunem o alternativă pe măsură:
PESTE DEAL LA URICANI
Schimbăm costumul cu-o salopetă de lucru, iar smartphone-ul din mână cu-o lopată numa’ bună. De îndată dăm drumul și la muzică, căci la butoane îl avem pe DJ Mitică, de renume internațional. Și când credeați că scăpați doar cu atât, trecem la un playlist tradițional: iarbă cât încape și o coasă ascuțită, gata pregătită pentru doritorii de carieră solo. Distracție din plin ați spune, dar ce o să se mai distreze și puișorii noștri dragi când se vor vedea la casa lor…
Că tot am pomenit de tradiție, nu știu cât impact a avut Ziua Iei, dar ne-am propus ca de acum până pe 9 septembrie să declarăm Săptămânile Iei. Vă întrebați poate cum se procedează? Nimic mai simplu, când avem 4000 de copilași care așteaptă nerăbdători să înceapă școala și măcar tot pe atâția oameni dornici să nu îi lase nepregătiți de asemenea aventură.
Bunul Dumnezeu să vă umple de toată bucuria şi pacea Sa!
FOARTE IMPORTANT!
Lista nr. 1 – pachet achitat de către donator
https://docs.google.com/…/1nAqdDnG6ivJKKjt79F0Cd4S-2l…/edit…
Lista nr. 2 – pachet pregătit de către donator
https://docs.google.com/…/1IbkEHJLw5p6TatqGK0yszdeG42…/edit…
Aici aveți toate datele necesare pentru a transfera bănuți sau colete:
Asociația Glasul Vieții
Cont: Banca Transilvania Iași
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (Lire)
PayPal: pr.dandamaschin@yahoo.com
Adresa de corespondență: Iași, str. Cuza Vodă nr. 34 la Biserica Maternității Cuza Vodă
#graunteledelumina2019 #glasulvietii #dandamaschin #afterhillsdeuricani #saptămanaiei #4000decopii