Mare oboseala și cu distracția asta!

Mare oboseala și cu distracția asta! Nu mă așteptam ca, după o săptămână intensă de studii și distracție, sportivii și profesorii voluntari să se prăbușească la podea, mai ceva ca… știți voi cine.
Chiar așa de greu să cadă meniul asta combinat de matematici cu piscine, de luceferi și telegondole, de gramatici cu desfătări culinare?
Dar cine știe, au și campionii slăbiciunile lor. Altfel nu pot explica de ce, după o săptămână întreagă de muncă și distracție, ne-am trezit ieri dimineață fără obiectul muncii la C. E. D. C., drept pentru care am bătut din poartă-n poartă în căutare de noi campioni, i-am copleșit cu bunătățuri campionești și am rezolvat problema stocului din această sâmbătă.
Problema este că sâmbetele următoare, când se vor reporta campionii, va trebui să ne ,,raportăm” și mai serios în fața lor. Dar, la familie mare, cu prieteni mulți, nu ne putem plânge.

În altă ordine de idei, țin să mulțumesc celor care s-au solidarizat cu Elena, și cei trei orfani. Revin cu precizarea că acest nou caz are nevoie de sprijin financiar și material consistent, nu doar de haine folosite și de “vizite personale”. Mai ales că Elena nu și-a dat acordul pentru a-i publica datele personale pe internet. Este o mamă singură cu trei copii mici, iar în spatele unor adrese de chipuri zâmbitoare, nu de puține ori, se ascund rele intenții.

Ceea ce este de neînțeles este faptul că acele 2-3 persoane disponibile spre a da multe informații, iar cei ce solicită aceste date cu insistență, nu au găsit până acum “personal” drumul către casa orfanilor și au profilul secretizat mai ceva ca cel al Pentagonului. O fi rea voință, amuzament sau bună intenție, Domnul știe.
Doar că eu îmi rezerv dreptul de a proteja această familie și de a încerca, împreună cu dumneavoastră, așa cum o facem de atâția ani, să oferim acestei familii, în demnitate, tot ceea ce este mai bun.
Domnul Hristos să ne unească în toată fapta cea bună! #glasulvietii

Descarcă aplicația noastră

acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]
acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Aplicație dezvoltată de firma Bull-Software

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții (CIF: 31539898)
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu