O nouă săptămână, o nouă zi de luni și multe, multe proiecte.

O nouă săptămână, o nouă zi de luni și multe, multe proiecte. Mai e nevoie și de ședințe…Nu știm cum sunt ședințele domniilor voastre, dar la noi se țin în picioare. De ce? Pentru că așezatul scaunelor, a mesei și chiar dojana obișnuită, ar dura mult mai mult în forma clasică.
Chiar de am vrea să nu ne grăbim, familia noastră mare cu câteva sute de copii țipând că nu au lapte praf, scutece sau alimente, mai gălăgioși decât boxele celor de la Untold, nu ne permite să stăm în loc.
Așa că, am început ziua alături de voluntari și am pus la punct detaliile organizatorice. O scurtă ședință pentru o săptămână plină de muncă și provocări, cu proiecte pe care le continuăm și altele pe care le începem.
Știm, că e doar 18 februarie, dar după februarie vine…martie, 1, 8, 25… sute de mame, flori, mărțișoare, felicitări, scutece și tot felul de daruri, 3-4 mii de copii în Postul Mare și tot înainte. Fiți, așadar, cu sufletul și ochii pe noi!
Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă ocrotească!

Descarcă aplicația noastră

acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]
acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Aplicație dezvoltată de firma Bull-Software

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții (CIF: 31539898)
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu