Bianca, Patricia, Sergiu, David…alte 4 destine.
Trăiesc pe malul Prutului, într-o căsuță fără temelie, cu patru pereți de lut, crăpați, și cu un acoperiș din azbest. Crescută fără părinți, Bianca a dat naștere la 3 copilași minunați: Patricia, de 8 ani, Sergiu de 3 anișori și mezinul ei, David, de 3 luni.
Își duce crucea demnă și deși cu nevoi multe, asta nu a oprit-o din a-i educa frumos pe cei mici și de a le oferi, așa cum se spune în popor „cei 7 ani de acasă”. Carnetul de note al Patriciei nu cunoaște decât un singur calificativ și anume “FB”, iar din gurița ei, cu un glas cristalin și vorbind corect auzi cuvinte precum “bună ziua”, “la revedere” sau ”mulțumesc”.
Pentru cei ca ei lupta noastră cu noroaiele continuă și ne rugăm Domnului să o ducem la bun sfârșit și să oferim tuturor celor 4000 de copilași o rază de lumină de Paște.
https://docs.google.com/…/15oIM2–OcqmCHRq2E9AZRo_Qay…/edit…