Am și eu o mare rugăminte…

Am și eu o mare rugăminte pentru ministrelul sau ministrița învățământului de săptămâna aceasta. Decât să ascultați pe la uși „Povestea lui Harap-Alb” și să o televizați drept „Ursul păcălit de vulpe”, puneți mai degrab’ mâna pe lege, pe carte și pe tastatură (că pixuri sigur nu mai folosiți) și transpirați un pic și pentru copii, că dacă tot vă plătește țara cu bănuți frumoși, faceți treabă, nu circ.
Acum, revenind la Harap-Alb, aș vrea să știți că ieri, murind de plictiseală, toată ziulica am umblat cu Strâmbă-Lemne prin pădurile bântuite de balauri, dar nici urmă de Hrebenciuc.
Cu ajutorul lui Gerilă, am prins vreo doi zmei mai dolofănei și i-am încărcat de le-am rupt șalele cu sute de coți de lemn și am purces spre conițele Împăratului Roș, care tremură de frig.
De ce? Pentru că Balaurul cel Mare din țara cu munți până la cer și cu zăpezi veșnice, îl fură pentru bălăurașii lui spre a le face tronuri, baldachine și conace călduroase, ca mai la vară să se tolănească la umbră, în timp ce Feții mei frumoși și Ilenele Cosânzene se vor prăpădi de zapuseală.
Amu, că lungă-i calea până la Conițe și plină de primejdii, o știm cu toții.
Așa că, dacă mai sunt albinuțe și furnicuțe ce vor să dăruiască câte o aripioară tare de folos la vreme de necaz, nu zicem nu! Mai ales că din tolba noastră-i mai tot timpul goală si multe povești trebuie să mai ducem la copiii noștri dragi.
Și am încălecat pe o șa de lemne (sau două) și v-am spus povestea mea!
Domnul Iisus Hristos să vă veselească și să vă încălzească!