PENTRU ZECILE DE MILIARDE DIN PROSTITUȚIE, PENTRU MAREA DE LACRIMI A SUTELOR DE MII DE VIEȚI DISTRUSE ȘI PENTRU FALIMENTUL ( DE FAPT, ÎMBOGĂȚIREA ) UNORA DIN INSTITUȚII
Nu știu să fi scris vreodată ceva cu un titlu atât de lung, dar, adevărul este că, nu se poate rezuma, sub nici o formă, acest subiect sau temă tabu din societatea românească postdecembristă.
S-a creat un obicei al celor aflați în posturi de decizie, prost informați sau rău intenționați, de a ascunde sub preș mizeria unei țări îmbâcsite de fărădelegi și de a se disculpa învinovățind pe cei lipsiți de apărare și de orice drept la replică.
În cazul de față, escrocheria, pentru că nici nu o pot numi altfel, constă în a arunca vina cumulată și cu circumstanțe agravante cu privire la nașterea de prunci a mamelor minore, la abuzurile sexuale împotriva copiilor și femeilor și, nu în ultimul rând, la traficul de ființe umane în vederea prostituției, pe… ați ghicit, lipsa așa numitei educații sexuale.
După un sfert de veac de misiune printre mamele și copiii afectați de sărăcia cruntă din mediu rural și din familiile cu mulți copii, chiar dacă nu-mi propun să bravez cu munca la alinarea suferinței atâtor semeni, la orice oră din zi și din noapte, pe baza eforturilor uriașe a unei echipe de zeci de voluntari, am reușit să adunăm cazuistică cât pentru o sută de legi, care mai de care mai necesare pentru a îmbunătăți calitatea vieții și viitorul unei societăți din care și noi vom mai face parte.
În nici un caz educația sexuală nu se regăsește printre ele, așa cum susțin o mulțime de „specialiști”, pe baza unor statistici interpretate după urechea surdă celor care habar n-au de adevăratele probleme ale familiei și ale copiilor sărmani, dar se erijează în salvatorii civilizației și ai drepturilor copiilor noștri.
În cele ce urmează voi încerca să vă explic de ce avem de-a face cu atâta minciună și manipulare, tocmai când vorbim de viitorul copiilor noștri.
DE VORBĂ CU LORI
Atunci când vorbești de prostituție, cu mici excepții, mai toată lumea își arată, după caz, disprețul sau simpatia pentru persoanele, femei și mai nou, bărbați, care aduc „suprema” fericire celor interesați, din toate clasele sociale.
Cum erotismul a invadat politica mondiala de marketing, încetul cu încetul, lumea s-a dezbrăcat de orice formă de rușine, a călcat în picioare tot ceea ce numim intimitatea unei relații și, mai grav, inocența copilăriei.
S-a ajuns repede la un limbaj cosmetizat, în care proxeneții devin „oameni de afaceri”, prostituatele se prezintă ca „doamne de companie” , adulterul, pedofilia și incestul – aventuri „nevinovate” , iar depravarea, simplu – iubire.
Se tot miră lumea de unde banii prin care se promovează pe mai toate canalele de televiziune și de internet, la orele de maximă audiență, atâta mizerie, de către vedetele de carton ce ar trebui mai curând închise în ospiciu, dacă nu după gratii.
Ați discutat vreodată cu vreo astfel de femeie? Și nu mă refer, Doamne ferește, în calitate de „clienți”!
Dacă tot m-am apucat de scris, ar trebui să vă mărturisesc și eu că la un preot de maternitate ajung și multe prostituate, care profită de acest moment de respiro, nașterea, pentru a redeveni, măcar pentru câteva zile, oameni.
Așa – i că nu știați că toate copilele amăgite cu un serviciu de dansatoare sau îngrijire bătrâni, sunt bătute de niște criminali ca pe niște vite, amenințate cu uciderea părinților sau a fraților, drogate forțat și chiar aruncate la canal, dacă nu aduc bani mulți de pe urma mizerabilei vieți la marginea trotuarului sau prin bordeluri de lux?
Așa-i ca nu știați că sunt bătute și obligate să avorteze, după care trebuie să se întoarcă imediat la „lucru”?
Așa-i ca nu știați că o mulțime de fete sunt amăgite să se căsătorească, pentru a ieși legal din țară, tocmai cu „iubitul” care le va vinde unor criminali din Albania, Ucraina, Italia care au afaceri prospere în Occident?
Așa-i că nu știați că Poliția statelor unde sunt exploatate are relații suspect de civilizate cu traficanții?
De ce? Pentru că sunt mulți bani la mijloc.
Cât de mulți bani?
Lory, vândută de un tată vitreg, după ce a fost violată, lucrând în ture, mai ceva ca la fabrică, de 12 cu 24, 12 cu 48, aducea proprietarului, auziți, 30000 – TREIZECI DE MII DE EURO /LUNĂ!
Sunt bani, nu glumă! Înmulțit cu 12, se fac 360000 de euro pe an.
Cum presa centrală avansa o cifra de 100000 de fete numai în Germania, înseamnă că tinerele din România, doar în Germania, produc mafiei sexuale nu mai puțin de 36 de miliarde de euro.
Iar pe lângă Germania mai este și Olanda, și Italia, și Grecia, și Spania, și Cipru și…
Mai punem la socoteala și faptul că tariful la băieți este dublu?
Apoi, dragilor, iertați-mă! La câți bani sunt în joc aici, nu cred să existe în tărișoara noastră cineva care să se bată cu adevărat pentru aceste suflete, pentru că îți trebuie suflet, nu glumă!
Știți că sunt războaie cu sute de mii de victime pentru mult mai puțini bani?
Să nu ne mirăm, așadar, de ce toate Serviciile, Judecătoriile, Parchetele și Polițiile din Caracal și din alte orașe sau sate, nu le vor găsi niciodată pe Alexandrele sau Luizele dispărute fără urmă!
Să ne îngrozim, însă, când apare la televizor câte un politician de Bruxelles sau de București, care vine să ne convingă că avem nevoie de educație sexuală.
Adevărul este că în spatele acestor eșecuri sau luări de poziție stau munții de bani de pe urma celor mai nefericite copile din România, vândute într-o sclavie care distruge atâtea vieți și familii sărmane.
De ce „trebuie” educație sexuală?
Păi, unde să învețe copiii noștri că „sexul” cu „parteneri multipli” este absolut normal?
Unde să afle ei că prezervativul „te protejează de SIDA” ?
Unde să găsească informații că „sexul anal, oral, în grup, este o normalitate” ?
Unde să fie ajutați băieții noștri „să-și găsească orientarea sexuală”?
Ați ghiciiit!
La școală, cu doamna de sexologie!
Că doar ce nevoie mai avem noi de Religie, de copilărie, de familie, de mame….?!
ANCUȚA, O MAMĂ EDUCATĂ, DAR „FĂRĂ EDUCAȚIE SEXUALĂ” ?
Ați urmărit gogomăniile apărute de vreo lună încoace?
„România, pe primul loc la mame minore în Europa, conform Eurostat!”
„Iașul, poziție fruntașă la mamele minore!”
„Cele mai multe adolescente însărcinate sunt la Iași!”
Și șirul continuă, tot înainte…
Cum se fabrică o astfel de informație?
Se ia un sondaj făcut la panaramă, se pune în gura unui reprezentant de ONG paralel, dar finanțat bine, se caută un medic care se pricepe la toate și totul se aruncă în piață, după lozinca” baltă sa fie, că peștele vine! ”
Ce iese de aici?
Școala este vinovată, Biserica este vinovată, Primarul este vinovat, toți suntem vinovați, dar dacă vine un educator sexual, sigur, rezolvăm problema!
Nici o informație despre sărăcia lucie în care trăiesc acești copii cu copii, despre absenteismul școlar al acestor mame, despre etnia și comunitățile izolate din care provin, despre limitarea accesului la îngrijire medicală sau despre lipsa unor reguli și legi ferme care să ocrotească toate mamele, minore sau majore și pe pruncii lor, născuți și nenăscuți.
Cum a devenit Ancuța mea, mamă la 16 ani?
De foame, da, de foame!
Era sora mai mare într-o familie de rromi nedeclarați („țigani românizați „), dintr-un sat cum sunt foarte multe în Județul Iași.
Pentru că părinții mergeau la muncă cu ziua pe unde apucau, ea rămânea să se îngrijească de ceilalți și să facă munca grea de mamă. Așa că de pe la zece ani, gata cu școala, iar la noi în țară nu avem lege sau oameni care să oblige familia să dea copiii la școală.
Mereu flămândă, dar sătulă de muncă, de spălat copiii mici, de cărat apă sute de metri și de mestecat în mămăligă, atunci când a apărut Ionuț, cu vreo cinci ani mai mare, care i-a promis că mama sa le dă voie să – și facă un „palat” lângă bordeiul ei, cu banii care-i adunase de pe ciobănie prin nu știu ce Sud al țării, Ancuța chiar a crezut că s-a găsit cu Făt – Frumosul ei și va avea viață la care a visat de mică (deși nici acum nu-i mare!).
A căzut din lac în puț, cum s-ar zice, și, chiar dacă își iubește bărbatul și își îngrijește cu drag cei șapte copii ai ei, nu a mai văzut ridicat paravanul – palat.
Banii puțini din urzici, bureți și din munca cu ziua, nu le ajung decât doar pentru pâine, ajutor social nu primesc pentru că nu au o casă a lor unde să li se facă ancheta socială, soacra nici ea nu a avut acte și cu ce să tragă curent, și, uite așa, povestea merge mai departe.
După cât de frumos salută și cât de mult se luptă pentru o casă a ei sau pentru școala copilașilor, n-ai spune ca are doar trei clase, ci mai curând că ar avea cap de facultate.
Cu oameni noștri dragi aproape le-am oferit și casă și ne dăm peste cap s-o rezolvam și cu școala.
Dar ce contează asta?
Important este că „dacă ar fi avut educație sexuala nu s-ar fi ajuns aici!”
Măi, oameni buni, copiii din satele Moldovei au nevoie de joacă, de școală, de haine și de mâncare și, vă garantez, nu se vor mai gândi la copii, decât atunci când vor avea viitorul lor asigurat!
Sunt de 16 ani în maternitate. Toate mamele minore sunt Ancuțe, Ilenuțe, toate cu aceeași poveste. În rest, doar accidente și ele sunt mai degrabă excepții.
Și mai terminați cu prostiile că părinții nu știu să – și educe copiii! Tot de foame, și ei, nu mai reușesc să le poarte de grijă!
DE FOSTUL MINISTRU DE INTERNE ȘI DE CUMĂTRUL LUI, REGELE CIOABĂ, MAI ȘTIE CINEVA CEVA?
De ce întreb?
Cum, chiar nu mai știți că în urmă cu vreo două zeci de ani, „marele” om politic, Doru Viorel Ursu, fost ministru de interne, mare avocat, renumit politician s.a.m.d.p. s-a prins cumătru cu vărul domnului Iliescu, regele Cioabă?
Cine a fost fina?
Păi nu a fost fină, ci finii, de 12 și de 15 ani!
Că fetița a fost violată după „tradiție” în noaptea nunții și că a fugit de acasă înfricoșată de moarte, că poliția a avut grijă ca „evenimentul” să fie o reușită, că au fost prezente nu știu ce alte celebrități, au duduit ziarele și televiziunile vremii.
Și cum la noi legile se aplică mai puțin pentru interlopi și „lideri”, mai ales când la mijloc sunt petreceri cu spălări de bani, la care darul de nuntă sau de botez este scutit de taxe și-i strict confidențial, vedeți ce repede se uită așa grozăvie?
După acest model de „bune” practici se ghidează și astăzi, cu mici excepții, toată Justiția și Poliția acestor comunități, cu privire la aceste evenimente, iar toate legile Europei pălesc în fața unei decizii bulibășești.
Păi, se poate domnilor?
Ne împuiați capul cu manuale „indispensabile” pentru copiii de grădiniță, în care prichindeii sunt îndemnați să se „descopere” intim și să „experimenteze” lucruri noi despre micile organe, iar voi nu sunteți în stare să băgați după gratii niște interlopi notorii, ba mai faceți și de rușine o Românie întreagă cu „obiceiurile” prin care sunt nenorociți copiii?
Așadar, după atâta dezbatere și atâtea presiuni pentru a se scoate legea din sertare spre aprobare, e bine să înțelegem că adevăratele probleme ale copiilor și familiilor din România nu țin de lipsa unei profesoare care să le explice la ora de educație sexuală, ce-i și cum se face dragoste, ci taman invers.
Copiii au nevoie de protecție clară și de educație adevărată pentru a nu ajunge sclavi sexuali într-o lume de criminali autorizați; familiile cu mulți copii trebuie ajutate pentru a le oferi educația pentru viață și familie corespunzătoare, îngrijirea necesară, acces la școală, sănătate și cultură, spre a nu le strivi inocența copilăriei și viitorul civilizat, iar cei responsabili, acolo unde este rânduit fiecare, trebuie numai decât să aplice puținele legi drepte pentru a stăvili mizeria umană și toată mafia care se formează în jurul ei.
În ce privește cealaltă „educație”, vă rugăm, lăsați-ne pe noi, cei ce le-am dat viața și-i iubim cu adevărat, să-i ajutăm să-și trăiască cum este bine propria lor viață!
… Că de mișei și de nebuni e plină lumea!
DĂRUIM IUBIRE?
AICI AVEȚI LISTA!!!!!
https://docs.google.com/spreadsheets/d/1kG1-eHzLAfiiHjrnW6AAHqltAy439onlZp0WH_8VnDM/edit#gid=0
1.Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.
2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 250 de lei (că așa e tradiția), 50 și ceva de Euro sau Lire, Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „PENTRU GRĂUNTELE DE LUMINĂ”.
3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (pantofiori, ciorăpei, pantaloni, pulover, pantalon scurt, tricou și lenjerie), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm trăistuță cu merinde.
4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi. Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț.
Și n-ar fi păcat să nu fie așa?
Cum puteți dona?
1.Asociația ,,Glasul Vieții”
Cont: Banca Transilvania
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (Lire)
Cod Swift BTRLRO 22
2. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
3. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com
4. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
5. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
6. Din păcate la acest moment, nu putem primi donații prin Revolut.