Poate că da, poate că nu, oricum nu are nici o importanță, și asta pentru că visul nostru de a face toți copiii fericiți, niciodată nu s-ar putea realiza uitându-ne la ceas din birouri, cu pauze și prânzuri lungi și dese.
Adevărul este că un astfel de zâmbet, ca cel de mai jos, de pe o canapea second hand, donată de un om al lui Dumnezeu, se obține doar dacă cel puțin doi oameni pleacă cu noaptea în cap de-acasă, mănâncă cei mai „tari” covrigi, urcă și coboară zilnic sute de scări și ajung acasă noaptea târziu, și asta numai dacă misiunile încredințate au fost îndeplinite.
Iar noi, fără a ne lăuda și fără a vă încărca memoria telefonului, zilnic ne luptăm să obținem zeci și sute de astfel de zâmbete pentru a vi le dărui!
Îți mulțumim, Doamne pentru toți cei dragi ce ni i-ai trimis aproape, pentru toate ce ni le dăruiești spre a le da mai departe și pentru toate aceste zâmbete minunate!
V-am spus vreodată care e programul de lucru al voluntarilor noștri?
Donează
1. Online cu cardul: