INIMO

?DĂRUIEȘTE, DISTRIBUIE ȘI AJUTĂ-NE SĂ AJUNGEM LA CEI CE VOR SĂ NE AJUTE.

Hai la Festivalul Familiei !

Hai la festivalul Vieții !

Hai la festivalul faptelor BUNE !

Hai la INIMO !

Dragilor, credeați că ați scăpat de noi așa ușor?

Familia „Glasul Vieții” este din ce în ce mai mare și, DA, are nevoie din ce în ce mai mult de dragostea noastră, a tuturor. Dacă v-a scăpat cumva o informație, e bine să știți că datorită oamenilor minunați de pretutindeni, în atâția ani de misiune, la Iași s-a desăvârșit o mare minune care, în clipa de față, cam așa se vede:

  • 138 de case, trei internate pentru copii eminenți din familii sărmane
  • Cinci centre pentru mame greu încercate
  • Amenajăm o policlinică cu RMN și CT (computer tomograf) gratuite pentru mame și copii sărmani
  • Ducem la MAREA VIEȚII 1.650 de copii (da, vedeți bine)
  • Ocrotim și educăm 10.228 de copii din peste 2.800 de familii aflate în sărăcie extremă.

La minunea noastră de la Iași, vara aceasta s-au gândit să ne sară în ajutor o mulțime de oameni dragi despre care nimeni nu poate spune că nu a auzit: Andra, Smiley, Ștefan Bănică Jr., Connect-R, Feli, Damian Drăghici, Direcția 5, Gașca Zurli, Circul de Stat Chișinău, Plăieșii, Mioara Velicu, Gelu Voicu și mulți alții. Ce legătură au acești artiști de excepție cu cei 10.228 de copii sărmani?

Cum, nu v-ați prins? Pentru că iubesc la nebunie viața și copilăria fericită, între 19 și 21 august, în cel mai generos și select loc din capitala culturii și spiritualității românești, în dealul Copoului, pe stadionul „Emil Alexandrescu” ne-au pregătit un festival. Departe de mine gândul de a mă transforma în regizor, impresar, entertainer sau maestru de ceremonii, deși știți că nu m-am dat niciodată în spate de la a pune umărul la fericirea copiilor noștri dragi.

Dar, văd în INIMO, că așa am numit acest proiect, o ocazie extraordinară de a petrece trei zile într-o atmosferă senzațională cu muzică de calitate, de a ne bucura de viață, copilărie și familie. Cum energia fantastică și voia bună cu daruri se țin, nici de data aceasta n-o să vă dezamăgim și o să vă oferim șansa să fiți acționari la primul RMN și primul CT complet gratuite pentru oameni sărmani din România.

În zilele și în săptămânile următoare, promit să vă zăpăcesc de cap cu tot felul de oferte, promoții, reduceri pentru a rămâne, dacă sunteți deja, sau de a deveni prietenii noștri – oameni buni din familia „Glasul Vieții”.

Detalii aflați de pe www.glasulvietii.ro, www.inimo.ro (site-ul va fi lansat în curând),

Pagina de Facebook INIMO https://www.facebook.com/Inimo2022 și Entertix.

Cu alte cuvinte, vă așteptăm la Festivalul Faptelor Bune!