A încheiat prima seară de INIMO cu un spectacol extraordinar, și-a făcut timp pentru fani și a promis să revină la Iași.
Andra pune suflet în tot ceea ce face. A venit cu tot dragul de această dată pentru îngerașii noștri, pentru cei 10.228 de copii pe care noi îi pregătim de școală.
Mai sunt două zile de festival. Vă așteptăm pe stadionul din Copou sâmbătă și duminică începând cu ora 11:00.
Haideți la INIMO!
- „Taxa de intrare” este, după știți, o donație în baza căreia primiți o invitație. Vă distrați, dar și ajutați!
- Vă reamintim că intrarea este liberă pentru copiii sub 14 ani, pentru zeciștii de la Evaluarea Națională și Bacalaureat, pentru persoanele cu dizabilități și pentru familiile cu mulți copii.
- Unde găsiți invitațiile? La Biserica Maternității „Cuza Vodă” și la cele 12 corturi care au împânzit orașul. De asemenea, le puteți procura și online de pe www.inimo.ro.
Iată programul INIMO:
Vineri, 19 august, vă veți bucura de spectacole susținute de Fanfara de la Chetriș, Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Adriana Ochișanu, Plăieșii, Provincialii, Damian Drăghici & Brothers, Direcția 5, Andra, Taxi.
Sâmbătă, 20 august, vom avea din nou teatru cu Universitatea „George Enescu”, vor urca pe scenă și vor face senzație Corul de copii al Ateneului Național din Iași, Circul de Stat Chișinău și aceeași renumită Fanfară de la Chetriș. Iubitorii e folclor îi vor asculta pe Mioara Velicu și Rapsozii Botoșanilor. Iar spre seară vor încinge atmosfera Annes, Ana Beregoi, Iuliana Beregoi, Vunk, Smiley, DJ Mandu.
Duminică, 21 august, nu vor lipsi spectacolele de teatru, nici cele de folclor susținute de ansambluri, dar și de cunoscuții interpreți Laura Lavric, Gelu Voicu, Carmen Macovei. Circul de stat Chișinău va avea o nouă reprezentație. Copiii vor avea cea mai mare bucurie când vor cânta și vor dansa împreună cu cei de la Gașca Zurli. Iar seara care va încheia prima ediție a festivalului INIMO va fi una memorabilă, cu The Motans, Feli, Connect-R și Ștefan Bănică pe scenă.