FOTO – O casă pentru 8 copii

foto-o-casa-pentru-8-copii  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Dragilor, am fost prinși în toată această perioadă cu nebunia de la început de an școlar. Am muncit din zori și până târziu în noapte să îmbrăcăm 10.228 de copilași. Dar credeți că am lăsat baltă celelalte proiecte ale noastre? Nici pe departe!

Vă mai amintiți de Nicolas, Maria, Mario, Ianis, David, Alexandru, Ștefan și Cătălin? Ei sunt cei opt frați care și-au văzut căsuța mistuită de flăcări într-o clipă. Au început grădinița și școala, dar locuiesc în continuare într-un fost magazin sătesc.

Este nevoie de mobilizare pentru a le ridica o nouă locuință în care să aibă ceea ce își doresc: o baie, loc de dormit, loc în care să-și facă lecțiile.

Căsuța despre care v-am tot pomenit a început deja să se înalțe. Iar băieții din familie au pus serios osul la treabă. Nu i-ați văzut muncind ca să-și vadă visul împlinit?

Dar știți cât de greu se lucrează, nu trebuie să vă spunem noi. Trebuie să ne grăbim, să nu îi prindă vremea rece pe acești micuți adăpostiți temporar într-un fost chioșc. Iar partea cea mai grea este cea financiară. De aceea vă rugăm să ne sprijiniți. Noi vă vom ține la curent cu mersul lucrurilor ca să vedeți ce facem cu banii pe care îi oferiți spre binele acestor copii.

Am intervenit imediat după dezastru, am chemat echipe, am procurat materiale, le-am dat celor zece membri ai familiei năpăstuite toate cele necesare traiului de zi cu zi. Însă e nevoie de mult mai mult.

Multe proiecte le continuăm pe datorie și nădăjduim că Dumnezeu ne va ajuta, că le va îndrepta pașii spre noi celor ce au ceva de oferit. Inclusiv pentru proiectul GRĂUNTELE DE MUȘTAR mai avem nevoie de bani, doar 2.658 de copii au rămas fără donatori.

DĂRUIM SPERANȚĂ?

MERGEM MAI DEPARTE?

Cum puteți ajuta?

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!

FOTO – Nicolas visează la o baie

foto-nicolas-viseaza-la-o-baie  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

La omul sărac nici temelie la casă nu-i.

Prin mulțimea de proiecte începute a năvălit peste noi și ridicarea casei pentru o familie cu mulți copii. În urmă cu câteva zile, așa cum v-am mai povestit și cum presa a prezentat pe larg, opt copii, o mamă tare jertfelnică și un tată neputincios au văzut cum tot ce agonisiseră din greu dispare sub ochii lor înghițit de flăcări.

Focul a lăsat în urmă doar mult scrum și niște pereți ridicați din bolțari.

Ne bucuram că la casa Claudiei, cea distrusă de pârjol, după prăbușirea zidurilor măcar temelia va fi de folos.

Doar că, la proba voluntarilor noștri, fundația solidă pe care nădăjduiam să o găsim s-a dovedit asemenea celei de pe la casele purcelușilor.

Iar dacă tot ne-am înhămat la această treabă grea și costisitoare, am zis să o facem bine de la început până la sfârșit.

Ne-am apucat de o fundație serioasă, făcută cu fiare și betoane de calitate, cu canalizare și tot ce trebuie la această familie cu opt îngerași.

Neapărat ținem cont și de dorința cea mai arzătoare a lui Nicolas, cel mai mic dintre frați, născut cu dizabilități. El vrea o baie. Iar noi ne zbatem să i-o amenajăm.

Trebuie să ne mișcăm repede, doar copilașii încep într-o lună școala, iar toamna cu binecunoscuta vreme capricioasă e la colț.

Deci avem nevoie de sprijinul dumneavoastră, al oamenilor buni, în continuare. Și vă ținem la curent cu derularea proiectului, să vedeți unde se „îngroapă” banii adunați cu atâta greutate.

Părinții și cei opt copii ai lor – Nicolas (2  ani), Maria (3 ani), Mario (4 ani), Ianis (6 ani), David (9 ani), Alexandru (13 ani), Ștefan (15 ani) și Cătălin (17 ani) – au rămas doar cu hainele de pe ei. Au fost adăpostiți temporar într-un fost magazin sătesc. De trimis, îi trimitem noi pe cei mici la școală. Dar nevoile lor sunt mult mai mari acum.

Haideți să ne unim pentru a-i ajuta pe micuți să aibă acoperișul lor!

Haideți să-i dăruim lui Nicolas o baie!

?????? ??? ????????

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!

FOTO – Uniți pentru 8 copii

uniti-pentru-cei-8-copii-ai-claudiei  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Nicolas vrea o baie!

Zece suflete s-au adăpostit de câteva zile într-un fost magazin sătesc. Cel puțin au un acoperiș și niște pereți mai solizi decât cei care au rămas în picioare după ce flăcările le-au transformat căsuța în scrum.

La casa ridicată cu multe economii și multă osteneală am mai pus si noi umărul nu cu mult timp în urmă. Pârjolit a distrus chiar si  materiale cumpărate cu greu pentru o băiță. Da, cei opt puișori visau la o baie, așa cum au văzut pe la unii vecini. Dar a trebuit ca o scânteie, doar o scânteie, să spulbere orice speranță și să-i lase la mila sorții.

De la un scurt-circuit la dezastru au trecut doar câteva clipe. Au privit cum limbile uriașe de foc le iau totul, mai puțin viețile. După câteva ore, prin cenușa groasă scurmau găinile și se rostogoleau pisicile, iar cei opt copii, Nicolas (2  ani), Maria (4 ani), Mario (4 ani), Ianis (6 ani), David (9 ani), Alexandru (13 ani), Ștefan (15 ani) și Cătălin (17 ani) căutau ceva ce ar mai fi putut fi salvat în mod miraculos.

Părinții și cei opt copii și-au făcut culcușuri din cearșafuri, din pături, din covoare, și-au încropit chiar și un pat dintr-o saltea pusă pe lăzi de bere pe care să-și odihnească trupurile ostenite. Dar cât o pot ține așa, ținând cont că mezinul familiei, în vârstă de 2 ani, suferă de un grav handicap? Nu e vreme de pierdut într-o situație ca aceasta.

Mai avem doar o lună de vară, o toamnă plină de provocări si zeci de solicitări de acest fel.

Așa că ne-am și apucat de treabă. Credeți că e ușor? Nu e, dar nici nu-i putem lăsa de izbeliște pe copiii aceștia, mai ales că într-o lună reîncep școala. Unde să se spele, unde să-și facă temele – la tejgheaua înălțată pe podeaua din beton?

Familia năpăstuită era în grija noastră, a Asociației „Glasul Vieții”, de mai mulți ani. Primeau tot ceea ce aveau nevoie: alimente, lapte praf, scutece, detergenți etc. Copiii sunt incluși și în proiectul nostru de suflet, „Grăuntele de muștar”. Adică vor fi ajutați să meargă la școală – vor primi ghiozdane, haine, încălțăminte. Dar au alte nevoi mai mari acum.

Au nevoie de o casă, iar Nicolas, mezinul, bolnăvior sărmanul, vrea neaparat o baie. Noi am pus deja osul la muncă, am început să reconstruim, le-am dus și saci întregi de alimente, dar e nevoie de un efort financiar semnificativ. Este nevoie de sprijinul tuturor.

Haideți să o ajutăm pe Claudia cu ai ei puișori să aibă un acoperiș deasupra capului!

Haideți să-i oferim lui Nicolas baia la care a visat!

MERGEM MAI DEPARTE?

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 60 și ceva de euro, 55 lire, 71 dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „ÎMBRACĂ UN COPIL”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată, iar cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (bluză, pantaloni, geacă de toamnă, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și trăistuța cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi.

Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei care doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, folosind bănuții dumneavoastră și pe mine drept negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

FOTO – Disperare în fața focului

foto-disperare-in-fata-focului  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

În fața focului nu poți face nimic. Privești neputincios cum în câteva clipe îți transformă toate lucrurile adunate în timp, greu, într-o cenușă pe care o scurmă găinile. Te uiți cum pompierii îți smulg acoperișul, căutând cele mai ascunse locuri în care s-ar putea cuibări cărbuni încinși, unde răul mocnește și riscă să izbucnească iar cu forță.

Asta au simțit joia trecută și membrii unei familii din județul Iași. Un scurt-circuit a provocat o scânteie, iar de la acea scânteie până la dezastru a fost doar un pas. Din căsuța în care se adăposteau zece suflete au rămas doar zidurile.

Familia nu era una înstărită, dar cei doi părinți, Costel și Claudia, și cei opt copii, toți minori, aveau un acoperiș deasupra capului, un loc bun pe care îl numeau „acasă”. Acolo își duceau traiul destul de greu, mezinul, care are abia un an de viață, fiind născut cu handicap grav.

Erau în grija Asociației „Glasul Vieții” de mai mult timp. Primeau periodic alimente, lapte praf, scutece, haine. Copiii, Nicolas (1 an), Maria (2 ani), Mario (4 ani), Ianis (6 ani), David (9 ani), Alexandru (13 ani), Ștefan (15 ani) și Cătălin (17 ani), sunt incluși și în proiectul nostru de suflet, „Grăuntele de muștar”. Adică vor fi ajutați să meargă la școală. Dar acum au nevoie de mult mai mult. Au nevoie de o casă.

Când ești pe cont propriu, mai găsești soluții de compromis. Dar unde pleci și ce faci cu un bebeluș bolnav în brațe și cu alți șapte prunci care privesc la tine ca la icoană, sperând că ceea ce văd înaintea lor e doar o scenă dintr-un film, doar un vis urât? Lacrimile de pe obrajii lor nu au putut stinge vâlvătaia, nu au putut da timpul înapoi, nu au putut schimba situația.

Printr-o răsucire bruscă a sorții toți cei zece au rămas fără acte, fără haine, fără hrană și fără adăpost. Au nevoie de sprijin! Au nevoie de o casă până la iarnă. Temporar, stau într-un chioșc vechi ce a fost magazin alimentar. Să ne unim pentru a-i ajuta!