Plouă în căsuța cu jucării la geam

ploua-in-casuta-cu-jucarii-la-geam  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

În spatele unei ferestre sparte se văd o grămadă de jucării de pluș. Căsuța colorată în portocaliu are un aer vesel, deși este la un pas de a se dărâma. Șapte copii trăiesc acolo împreună cu mama care îi crește singură. Până la iarnă se vor muta într-o locuință nouă pe care o ridicăm noi.

Tatăl copilașilor a murit, însă nici când acesta trăia, viața lor nu era un bună. Dimpotrivă. De multe ori ei au fost alungați împreună cu mama în stradă.

Dormeau pe unde apucau, se trezeau înfrigurați, uzi, murdari și porneau așa spre școală. Femeia îi obliga să meargă, știind că aceea este singura lor șansă de a-și depăși condiția, de a se ridica din sărăcie lucie.

Îngeri păzitori le-au fost atunci învățătoarele micuților, care le cunoșteau povestea, care îi schimbau în haine uscate și curate și îi lăsau să se odihnească în spatele clasei după nopțile grele petrecute pe drumuri sau prin străini.

După ce bărbatul a murit, familia s-a confruntat cu alte greutăți care nu doar că nu și-au găsit rezolvare, dar s-au agravat.

În căsuța veche cu jucării la fereastră plouă și este frig. Pereții sunt șubrezi; doi deja au căzut. Aproape un secol are construcția cu două cămăruțe care nu mai poate adăposti o familie numeroasă.

Totul e jilav în interior – de la hainele din dulapuri până la covoare, pături, așternuturi. Se înghesuie opt suflete într-o singură cameră, cea care nu reprezintă un pericol iminent de prăbușire, iar pe pat au pus un celofan ca să nu se infiltreze apa.

Mama muncește zi-lumină la Iași, dar banii nu se adună. Știți cât de greu este de purtat un singur copil la școală și de făcut reparații minore în locuință. Cum se descurcă o femeie singură cu șapte copii într-o casă ce stă să cadă?

Când s-a angajat, ea nu a avut nici bani pentru biletele de autobuz să ajungă la Iași. Dar s-a luptat și se luptă în continuare pentru a le oferi micuților săi o viață bună. Se trezește în zori, face zilnic naveta cu microbuzul, inclusiv în weekend, iar în acest timp rolul de părinte îl preia fiica cea mai mare, Bianca Elena, o copilă de 17 ani, pentru frații ei: Mihai Dragomir (15 ani), Ștefan Spiridon Sebastian (14 ani), Anton Neculai (11 ani), Andrei Bogdan (8 ani), gemenele Maria și Gabriela (7 ani).

Noi vrem să ridicăm o casă pentru această familie greu încercată. Mama jertfelnică și cei șapte prunci merită un acoperiș deasupra capului, pereți solizi, camere călduroase. Credem că dacă le oferim toate condițiile unui trai decent acestor copii, ei vor ajunge OAMENI MARI.

Dar avem nevoie de mult ajutor din partea voastră pentru a împlini acest vis. Știți că mai avem multe asemenea proiecte în derulare, iar efortul financiar pe care îl facem este URIAȘ.

FOTO – Jucării pentru ai noștri copii

foto-jucarii-pentru-ai-nostri-copii  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Le mulțumim celor de la United Hands Romania care chiar au pus mână de la mână toată vara aceasta pentru copilașii noștri dragi trimiși în ????̆?? ????? ????̦??. De câteva săptămâni, asociația condusă de George Prisecariu le-a tot trimis micuților alimente (fructe, legume, lactate) printr-un parteneriat cu Mega Image, dar și procurate din alte surse. S-au făcut deja cinci transporturi însumând aproape o tonă de produse.

Astăzi, însă, copiii au avut parte de o surpriză și mai frumoasă. Au primit ????̆???! Cei din Seria 8 – Sfânta Teodora s-au încolonat și au așteptat răbdători să le vină rândul să-și aleagă ceva din cutiile pline de obiecte colorate. Le-au fost oferite 150 de plușuri, mingi de plajă, mingi de fotbal, colaci și saltele de înot, palete de badminton și ping-pong, corzi, pistoale cu apă, numărători și multe jucării pentru bebeluși (zornăitoare, cu baterii).

Oana Prisecariu, vicepreședinta asociației, a avut această inițiativă, impresionată fiind de efortul pe care îl facem pentru a aduce ?.??? ?? ????? ??̆????? la mare vara aceasta. Ea a dus vestea mai departe și a mobilizat voluntari doar pentru a-i vedea pe îngerașii noștri fericiți.

Nu vreți să dăruiți aceeași bucurie?

?????? ??? ????????

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 60 și ceva de euro, 55 lire, 71 dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „ÎMBRACĂ UN COPIL”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată, iar cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (bluză, pantaloni, geacă de toamnă, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și trăistuța cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi.

Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei care doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, folosind bănuții dumneavoastră și pe mine drept negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?