Se lasă îndată seara, iar în mai puțin de 24 de ore se va fi încheiat și prima zi de școală. Noi am făcut tot ce am putut pentru a le oferi daruri celor 10.228 de copilași pe care îi ocrotim de ani întregi.
Bucuria pe care am zărit-o pe chipurile lor ne-a umplut inimile și ne-a arătat că jertfa nu a fost în zadar. Le-am dăruit tuturor ghiozdane, ghetuțe din piele, blugi, tricouri, geci sau veste, produse de igienă și curățenie.
E adevărat că mai avem cheltuieli neacoperite, cât pentru 2.831 de micuți, însă nădăjduim că vom primi în continuare ajutor. Nu am vrut să lăsăm pe nimeni în urmă.
Nu am vrut să mai vedem picioare goale, hăinuțe murdare și rupte, ochi triști. Nu am vrut să mai fie copii acasă când ar trebui să fie în bănci la școală.
Am comandat cele mai frumoase lucruri pentru ei și de cea mai bună calitate, să nu se simtă niciun îngeraș mai prejos decât colegii săi.
Vrem să vedem chipuri luminoase, vrem să vedem copii curați, demni și fericiți. Cum altfel să ajungă OAMENI MARI?
Am vrut să mai ridicăm din povara lor, să nu aibă nicio grijă în afară de cea a studiului. Mai pune cineva umărul? De ajutor este mereu nevoie.
DĂRUIM SPERANȚĂ?
MERGEM MAI DEPARTE?
Cum puteți ajuta:
Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!