FOTO – Coadă la Popușoiul Vieții

foto-popusoiul-vietii  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Dragilor, nici Seria 7 – Sfântul Pantelimon, cu alți 150 de îngerași, nu face excepție de la bucuriile unei vacanțe de vis.

Pe plajă, în camere, la Aqua Park și oriunde se îndreaptă pașii pe litoralul din Eforie, totul este poezie.

Acuma, cum se face că nefericitul popușoi indian a ajuns din mâncarea de bază a purcelușilor mândria vacanțelor de fitze, eu chiar nu știu cum să vă explic.

Pe vremuri (deși cred că nici acum nu s-a schimbat foarte mult realitatea), mămăliga, care din popușoi se face, o mâncam cu orice sau fără nimic, cu sau fără garnitură, coaptă, bățoasă sau pripita, cu sau fără friptură și era cenușăreasa culinară.

Doar socrul meu a început să mă îndrăgească de mi-a făcut și acte pe avere când m-a văzut cât suflet pun eu ca mămăliga, atât de disprețuită de „bogătani”, să iasă fără boțuri (mă dădeam și eu mare bucătar să mă iubească soacra, nu socrul).

Vreo 10 – 12 ani mai târziu, odată cu exodul în Italia, mi-a mai crescut stima de sine, când am aflat că și macaronarii au și ei pasionații de produse de popușoi sau de polente.

Dar ca să văd acum că tot litoralul românesc stă la coadă pentru mâncarea purcelușilor noștri, asta chiar nu mi-am putut imagina.

Nici furnizorii noștri minunați de la Matca nu au visat că vor avea așa mare succes, dar nimeni nu știe de unde apare marea lovitură dacă nu încearcă și dăruiește.

Cert este că, cu cât mai multe bucurii dăruim îngerașilor noștri, cu atât ne va mai binecuvânta Dumnezeu, în timp ce în jurul nostru nu vor mai crește cerșetori sau tâlhari, ci numai OAMENI MARI.

Să ne desfăteze Domnul Iisus Hristos în Tabăra cea Cerească cu bucurii nepieritoare!

?????? ??? ????????

Anul acesta avem în premieră un festival al faptelor bune – INIMO. Invitațiile le primiți în baza donațiilor făcute la Biserica Maternității “Cuza Vodă” sau pe http://www.inimo.ro/.

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 60 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „ÎMBRACĂ UN COPIL”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (Bluză, pantaloni, geaca de toamnă, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi.

Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

FOTO – Originea Popușoiului Vieții

Bună să vă fie inima!

Mai știe cineva de unde provine popușoiul?

Nuuu!!! Sub nici o formă de la indienii de peste Atlantic.

Băieții de la Matca m-au asigurat și mi-au demonstrat că cel mai bun porumb, încărcat de iubire – POPUȘOIUL VIEȚII, vine de la Hristos, crește în inima oamenilor dragi din binecunoscuta zonă de agricultori și se depozitează în burticile copilașilor noștri.

Să ne îndestuleze Domnul Iisus Hristos cu Harul Său!

1650 DE COPII la MAREA VIEȚII 2022

SERIA 5 – Sfânta Veronica

FOTO – Operațiunea POPUȘOIUL

foto-operatiunea-popusoiul-vietii  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Aproape nimic nu se compară cu gustul porumbului fiert mâncat la malul mării într-o zi fierbinte din luna lui Cuptor.

foto-operatiunea-popusoiul-vietii  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Operațiunea „POPUȘOIUL VIEȚII” s-a încheiat cu bine. Copiii din SERIA 4 – SFINȚII DOCTORI COSMA ȘI DAMIAN au burticile pline.

1650 de copii vor fi la MAREA VIEȚII 2022.