Credeți că ne ocupăm în perioada aceasta doar cu împlinirea viselor a 1650 de copii, trimițându-i la mare?
Nici pe departe! Avem munți de proiecte de dus la capăt și nu am uitat nici de mamele care trăiesc în condiții greu de închipuit la periferia lumii răcoroase și confortabile, de la o zi la alta, de la o lună la alta, însă cu sufletele și casele pline de iubire pentru copiii lor.
217 au venit și vinerea aceasta începând cu primele ore ale dimineții în Țicău la Ziua Bunătății, tocmai din satele prăfuite ale județului, unele cu pruncuții în brațe, să primească toate cele trebuincioase, de-ale gurii și precum și nelipsitele scutece cumpărate de noi cu sprijinul dumneavoastră, al oamenilor cu suflet bun.
Voluntarii și preoții jertfelnici de la Biserica Maternității “Cuza Vodă” le ocrotesc cu blândețe și bunătate și le redau mamelor eroine demnitatea și speranța să le ofere tot ce e mai bun micuților.
Domnul Iisus Hristos să îi binecuvânteze pe cei care nu-i uită pe sărmani și să ne învrednicească la cât mai multe fapte bune, în răcoarea Harului Său!